Skip to content
Politică

Statul Islamic, în prag de sărăcire? Teroriștii impun noi impozite ca să facă rost de bani

Veniturile grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au scăzut cu aproximativ 30% față de anul trecut, obligând organizația extremistă să introducă noi impozite în teritoriile aflate sub controlul său, între care și o taxă pentru repararea antenelor parabolice, potrivit unui studiu publicat luni, relatează AFP.

„În martie 2016, veniturile lunare ale Stat Islamic au scăzut la 56 de milioane de dolari”, a declarat Ludovico Carlino, analist șef la IHS Jane, institut specializat care publică în mod regulat rapoarte cu privire la teritoriile aflate sub controlul Stat Islamic.

„La mijlocul anului 2015, totalul veniturilor lunare ale Stat Islamic se ridica la circa 80 de milioane de dolari (71 milioane de euro)”, precizează analistul.

Un raport al IHS, care se bazează pe informații preluate din mass-media sociale și din surse prezente în Siria și Irak, afirmă de asemenea că producția petrolieră în zonele aflate sub controlul SI a scăzut de la 33.000 la 21.000 de barili pe zi.

Aceste pierderi au de asemenea legătură cu loviturile aeriene lansate de Rusia și coaliția condusă de SUA.

Aproximativ jumătate din veniturile SI provin din impozitări și din confiscarea de afaceri și de bunuri, potrivit raportului. Petrolul reprezintă 43% din acest total, restul provenind din traficul de droguri, vânzarea de energie electrică și din donații, potrivit raportului, informează antena3.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *