Skip to content
Politică

Gabriela Firea se implică în problemele studenților. Ce propune pentru tineri

Candidatul din partea PSD-UNPR la Primăria Generală a Bucureștiului, Gabriela Firea, propune subventionarea chiriilor pentru studentii care nu gasesc loc in camine, acordarea de pachete cu rechizite si imbracaminte pentru a preveni abandonul scolar, burse din partea Primariei pentru elevii si studentii, sprijinirea ONG-urilor care sprijina copiii si tinerii.

Senatorul Gabriela Firea, candidatul Alianței PSD+UNPR la Primăria Capitalei și Daniel Florea, candidatul Alianței PSD+UNPR la Primăria Sectorului 5, au participat astăzi împreună cu 200 de tineri la o actiune sportiva, în Parcul Sebastian.

„Aveți în fața voastră un prieten. Mă bucur ca și voi de orice eveniment organizat în aer liber. Ca primar general al Capitalei voi face tot posibilul ca Bucureștiul să devină un oraș iubit de voi, tinerii. Am nevoie de ideile voastre creative și vreau să fiți alături de mine în proiectele sociale, culturale, artistice, educative, de petrecere a timpului liber și de mediu pe care le voi iniția. Voi tine cont de nevoile voastre și voi rezolva o mare parte din problemele pe care le aveți”, le-a spus Gabriela Firea, tinerilor prezenți la eveniment.

Finalizarea Complexului Sportiv „Lia Manoliu” și introducerea lui în circuitul public, construcția unei Săli Polivalente moderne în parteneriat public privat, amenajarea unui hipodrom, înființarea unui Centru comunitar pentru tineri care să aibă atribuții concrete în demararea de programe de pregătire și formare a acestora, precum și înființarea de centre multifuncționale cu bazine de înot în fiecare sector sunt doar câteva dintre proiectele pe care Gabriela Firea, candidatul Alianței PSD+ UNPR, le va demara imediat după ce va ajunge primar general.

În plus, Gabriela Firea vrea să asigure accesul egal la educație al tuturor copiilor, indiferent de situația materială a acestora.

„Sunt familii vulnerabile care trebuie ajutate și sprijinite inclusiv printr-un sistem de pachete de subvenții ce vizează rechizite, hrană, îmbrăcăminte pentru elevi. Astfel de măsuri pot duce la rezultate concrete în ceea ce privește descurajarea abandonului școlar şi accesul direct la resurse educaţionale. Primăria Capitale în parteneriat cu ONG-uri de profil pot iniția programe de alfabetizare pentru persoanele care au părăsit timpuriu școala și să asigure infrastructura necesară unui proces educațional de calitate”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat remis vineri redacției.

De asemenea, Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret trebuie susținut și dezvoltat în continuare, pentru a propune în mod constant de activități pentru copii și adolescenți, inclusiv pentru cei care fac parte din familii sărace.

Implicarea Municipalității este vitală și atunci când vine vorba de tinerii talentați sau cu performanțe școlare, prin acordarea de burse elevilor bucureșteni cu rezultate la concursuri și olimpiade naționale și internaționale.

Biroul pentru Educație și Sport din cadrul Primăriei Generale va extinde susținerea acordată Clubului Sportiv Municipal și va organiza evenimente sportive. Un alt obiectiv important, în următorii patru ani, este legat de susținerea ONG-urilor care organizează evenimente culturale.

„În mod evident, arta nu cunoaşte limite iar creativitatea trebuie susţinută în toate formele sale. Acesta este motivul pentru care Primăria Municipiului Bucureşti va rămâne mereu deschisă spre noi propuneri şi idei din partea tinerilor artişti, pentru a oferi Capitalei perspectivele de dezvoltare artistică şi culturală pe care le merită.

Vom introduce la nivelul Municipalității un sistem pilot care prevede acordarea de reduceri în ceea ce privește costurile chiriilor pentru studenții din universitățile de stat care nu au reușit să obțină un loc în cămin”, precizează Gabriela Firea în programul său de guvernare locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *