Skip to content
Societate

162 de ani de la Mica Unire. Istoricul Adrian Majuru: Noi, cei de astăzi, suntem produsul a ceea ce s-a construit atunci

Facebook/Adrian Majuru

Într-un interviu pentru PS News, istoricul și jurnalistul Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, a explicat însemnătatea zilei de 24 ianuarie 1859, susținând că Unirea Principatelor Române reprezintă „un prag fără de care nu am fi putut fi astăzi așa cum suntem”.

Au fost foarte multe greutăți în 1859, mai ales că nu eram în vremea aceea o provincie independentă, nu aveam nici măcar suveranitate, dar aveam visuri mărețe. Practic, au fost două generații înainte de 1859 care și-au asumat acest plan și l-au construit din proiectele lor de viață, care au însemnat carieră profesională, școli în străinătate, căci noi avem foarte puține pe atunci, a însemnat revenirea în țară și a construi din nimic ceva și apoi a pregăti noua generație, aproape pe același profil, dar mai accelerat: școli, limbi străine, profil profesional, conexiune în exterior și solidaritate în interior și așa a fost posibil 1848.  Acea generație de tineri curajoși și visători, 10 ani mai târziu, când s-au mai maturizat, cu o negociere amplă în exterior și cu mai mult curaj în interior au reușit ceea ce s-a întâmplat în 1859.

Românii de astăzi trebuie să se gândească să nu piardă printre degete, prin indolență, ignoranță și prin abandonare, ceea ce s-a obținut atunci. Aici trebuie lucrat din punctul meu de vedere”, spune istoricul.

De asemenea, acesta consideră că fără ziua de 24 ianuarie 1859, România nu ar fi arătat astăzi la fel.

„Această autonomie cuprindea 3 provincii românești, Oltenia, Muntenia și Moldova, care erau dinamice cultural, erau uniformizate în ceea ce privește demografiile personale, etnice și o mică piață economică.

Trebuia pornit de la un spațiu care era uniform și suficient de pregătit ca după aceea să se dezvolte, lucru care s-a întâmplat în 1866 când a venit domnitor Carol 1 care a continuat reformele lui Cuza, pe o idee evoluționistă: de a pregăti funcționari profesioniști care să implementeze reformele, care să știe să administreze un județ, o primărie și să avem astfel primele generații de ingineri, de medici. Astfel să se poată dezvolta această mică Românie care, odată dezvoltată și industrial și urban, să poată să treacă la următorul prag, și anume Unirea Mare”, spune Majuru.

În încheierea interviului, istoricul atrage atenția că fără implicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, România nu ar fi arătat la fel astăzi.

„Îi datorăm Mica Unire lui Alexandru Ioan Cuza și generației sale care a fost în preajmă și l-a ajutat. 

24 ianuarie a fost un prag fără de care nu am fi putut fi astăzi așa cum suntem. Poate că am fi devenit ceva altfel, mai restrânși teritorial, poate vorbind o limbă diferită, dar noi suntem acum produsul a ceea ce s-a construit atunci, de la construct politic teritorial și reformele l-au urmat în timp pe Alexandru Ioan Cuza”, a conchis Adrian Majuru.

162 de ani de la Mica Unire

Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – Mica Unire, cum a rămas evenimentul din 1859 consemnat în istorie.

Anul 1859 a reprezentat un punct de însemnătate crucială în istoria românilor și primul pas important în direcția înfăptuirii statului național român.

Pe 24 ianuarie 1859, unionistul Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Țării Românești de către deputații din Adunarea electivă de la București, după ce devenise anterior, pe 5 ianuarie, domnitor al Moldovei.

Mica Unire a reprezentat un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două principate.

Urmările Unirii au fost uriaşe. De data aceasta nu a mai fost vorba de o simplă schimbare de domnie, ci de o nouă pagină de istorie naţională. Începea o epocă de realizări profunde în toate domeniile, care au deschis calea modernizării şi dezvoltării României şi care au creat condiţiile obţinerii Independenţei (1877) şi realizării Marii Uniri (1918).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *