Skip to content
Alegeri Europarlamentare 2019 Politică

18.730 de secţii de votare pentru europarlamentare. Unde vor putea vota românii din străinătate

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit numărul şi sediile secţiilor de votare pentru europarlamentare

Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat joi numerotarea şi stabilirea tuturor sediilor celor 18.730 de secţii de votare din întreaga ţară, unde cetăţemii îşi vor exprima opţiunile în ceea ce priveşte alegerea membrilor din România în Parlamentul European de la 26 mai.

AEP a publicat lista secţiilor de votare pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente www.roaep.ro la Secţiunea Management Electoral.

Lista secţiilor de votare poate fi consultată la următorul link:  http://www.roaep.ro/management-electoral/geografie-electorala/registrul-sectiilor-de-votare/.

441 de secţii de votare în străinătate, cele mai multe în Italia

Ministerul Afacerilor Externe a publicat, joi, lista secţiilor de votare din străinătate la scrutinul din 26 mai.  În total vor fi 441 de secţii de votare dintre care, cele mai multe (76), în Italia. Sediile acestora au fost stabilite după consultări cu comunităţile de români din ţările respective.

Cetăţenii români care în ziua votului se află în străinătate vor putea vota la una dintre cele 441 de secţii de votare. Acestea sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice şi consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar şi în alte locaţii.

Cele mai multe secţii de votare sunt organizate în Italia (76), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29), Germania (25), Franţa (17), Austria (9), Belgia (8).

Menţionăm că  la acest scrutin Ministerul Afacerilor Externe organizează un număr record de secţii de votare. Astfel, prin comparaţie cu alegerile anterioare pentru Parlamentul European (2014, 2009 şi 2007 – când au fost organizate 190 de secţii), anul acesta se organizează cu 251 mai multe secţii de votare. Comparativ cu referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei din 2018 (378 de secţii), vor fi organizate 63 de secţii în plus, iar în comparaţie cu alegerile parlamentare din 2016 (417 secţii), cu 24 mai multe secţii de votare”, a transmia MAE.

Reprezentanţii Ministerului precizează că ”lista secţiilor de votare a fost stabilită pe baza propunerilor misiunilor diplomatice ale României, care au ţinut cont de consultările cu comunităţile româneşti din străinătate, de solicitările acestora de organizare a unor secţii noi şi de evaluarea modului în care s-au desfăşurat procesele electorale anterioare în străinătate”.

Potrivit legislaţiei în vigoare, în cadrul acestui scrutin, cetăţenii români care sunt înscrişi în listele electorale ale altor state membre UE pot să-şi exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European numai după ce dau o declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia nu şi-au exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul membru UE în ale cărui liste electorale este înscris.

Pentru a îşi exercita dreptul la vot, cetăţenii români trebuie să deţină un act de identitate românesc valabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *