Premierul Ponta, critici acide cu privire la „jaful” din 2009 – 2012: „Cei care au făcut jaf vor din nou la guvernare”

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, în cadrul unei intervenții telefonice la postul Antena 3, că majoritatea celor implicați în „jaful” din perioada 2009 – 2012 sunt și în ziua de azi puși în funcții importante și vor la guvernare. „Valul acela urias de nemultumire s-a bazat pe o conducere a tarii extrem de […]
Procurorii mai dau o megalovitură. Ce lider de partid ar fi urmărit penal

Procurorii mai dau, joi, o megalovitură. Un lider de partid ar fi urmărit penal pentru abuz în serviciu și uz de fals. În acest context, ar fi vorba despre noul preşedinte al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac. Acesta ar fi cercetat penal într-un dosar care a fost deschis la Parchetul General. Astfel, Eugen Tomac ar fi acuzat de […]
Tăriceanu primește încă o lovitură. Refuzul care îi dă planurile peste cap

În urmă cu câteva zile, Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că propune organizarea unei întâlniri informale între conducerea Senatului și membrii Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a fi atenuate declarațiile publice polemice, care s-au intensificat după votul din cazul Șova. Citește și: Tăriceanu face primul pas pentru o împăcare cu CSM. Ce obiectiv important urmărește […]
Gorghiu dezvăluie cu cine a purtat discuții în vederea formării majorității parlamentare

Co-președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a dezvăluit, joi seară, în cadrul unui interviu acordat Gândul, cu cine a purtat discuții în vederea formării majorității parlamentare. În acest context, Alina Gorghiu a declarat că au existat discuții cu UDMR. „Au existat niste discutii acum doua, trei saptamani (n.r. – cu UDMR). A ramas ca ne vom […]
Ce au decis magistrații în cazul Elenei Udrea. Avocatul Striblea anunță o măsură inedită în lupta cu DNA

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat, joi, contestaţia depusă de apărătorii fostului ministru Elena Udrea de înlocuire a arestului cu o altă măsură mai blândă în dosarul „Gala Bute”. Judecătorii au luat o hotărâre joi seară. Elena Udrea rămâne după gratii, iar decizia este definitivă. Elena Udrea a mai făcut o contestaţie şi înainte de Paşte […]
Gorghiu, atac dur la adresa lui Ponta. Cum „traduce” liderul PNL mesajul premierului pentru protestatarii de la Dacia

Co-președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a lansat, joi, un nou atac la adresa premierului Victor Ponta, prin intermediul unui mesaj transmis pe pagina de Facebook. Mesajul liderului PNL vine după ce prim-ministrul i-a avertizat pe liderii sindicali de la Dacia să nu mai protesteze, după ce mai mulți angajați ai companiei au ieșit în […]
Anunț surpriză din partea lui Robert Turcescu. Ce pregătește jurnalistul
Jurnalistul Robert Turcescu lansează public, prin intermediul paginii sale de socializare, o idee revoluționară pe care ar dori să o implementeze. Pornind de la exemplul lui Radu Moraru, cel care şi-a deschis televiziunea Naşul TV cu acţionari dintre telespectatori, Robert Turcescu testează reacţia fanilor săi pe Facebook cu privire la o inițiativă asemănătoare. ”Intrebare importanta: […]
Rareș Bogdan răbufnește la adresa lui Ponta. Ce scrisoare fără precedent îi transmite premierului: Trăim în ţara lui „Să trăiţi, şefu!”

Jurnalistul Rareș Bogdan i-a transmis, joi seară, un mesaj fără precedent premierului României, Victor Ponta, prin intermediul unei postări pe pagina personală de Facebook. Mesajul jurnalistului vine după ce europarlamentarii social – democrați și ALDE ar fi cerut la Bruxelles scoaterea Realitatea TV din grila de programe a Parlamentului European și înlocuirea ei cu Antena 3. „COMUNISTOIZI din Parlamentul […]
Băsescu îl ia la țintă pe unul din cei mai importanți miniștri ai Guvernului Ponta și solicită anchetă DNA privind un contract de miliarde de euro

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, îl ia la țintă, în ultima sa postare de pe Facebook, pe unul dintre cei mai importanți miniștri ai cabinetului Ponta, căruia îi face și o sugestie precum cea de a da în lucru o serie de segmente importante de autostrăzi. În mesajul de pe rețeaua de socializare, fostul […]
Prima reacție a lui Iohannis privind pensiile speciale. Ce i s-ar părea excepțional Președintelui

255 de parlamentari au semnat proiectul de lege pentru pensiile speciale, iar printre cei 255 se regăsesc și 23 de parlamentari PNL. În acest context, Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Teatrul Național, intrebat de jurnaliști ce părere are despre proiectul pentru pensiile speciale, a transmis că i s-ar părea un lucru excepțional dacă […]