Ce decrete a semnat Klaus Iohannis azi

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru publicarea a două legi care vizează dezvoltarea unor sectoare importante. Unul dintre decretele semnate de Președinte privește dezvoltarea producerii și valorificarea fructelor din sectorul pomiculturii. Cel de-al doilea decret se referă la Serviciul de urgență 112, pentru asigurarea preluării apelurilor de urgență de la cetățeni. Redăm în continuare […]
Fost apropiat al lui Băsescu o contrazice frontal pe Săftoiu

Intr-o conferinta tinuta marti la Universitatea de Vest din Timisoara, Vladimir Tismaneanu a contrazis-o pe Adriana Saftoiu, fostul purtator de cuvant al lui Traian Basescu, cu privire la ceea e a scris fostul consilier prezidențial despre perioada petrecuta la Cotroceni, in cartea pe care a lansat-o recent. Astfel, profesorul Vladimir Tismaneanu a spus ca ipoteza lipsei […]
Gafă uriașă. Cum a ”omorât-o” BBC pe regina Elizabeth

O jurnalistă a postului public britanic BBC va fi vizată de o procedură disciplinară după ce a difuzat din greşeală prin Twitter un mesaj fals despre moartea reginei Elizabeth a II-a, în timpul unui exerciţiu privind procedurile de lucru în cazul decesului monarhului. Jurnalista BBC Ahmen Khawaja a difuzat pe propriul cont de Twitter mesajul: […]
Veste bună pentru milioane de șoferi. Deputați PSD cer eliminarea unei taxe controversate

Ordonanță de urgență contestată de trei deputați ai Partidului Social Democrat. Aceștia cer abrogarea legii pentru că ar fi discriminatorie și nu ar aduce bani la bugetul de stat. Un proiect depus de trei deputați PSD prevede eliminarea ordonanței de urgență prin care timbrul de mediu pentru autovehicule s-ar fi utilizat ca venit pentru finanțarea programelor […]
Ion Cristoiu oferă argumentele pentru care ar fi nevoie de revenirea lui Crin Antonescu și lansează un atac dur la adresa lui Iohannis, Predoiu și Gorghiu
După ce fostul președinte al liberalilor Crin Antonescu a oferit un interviu la B1 TV, în care a oferit o serie de puncte de vedere tranșante privind relația dintre politică și justiție, Ion Cristoiu explică înttr-un editorial pentru evz.ro de ce este nevoie, mai mult ca niciodată, de prezența fostului lider al liberalilor în spațiul public. […]
Bei energizante? Iată la ce riscuri te expui

Obișnuiești să bei fel și fel de sucuri din comerț care te energizează? Specialiștii avertizează că acestea au foarte multe efecte negative decât pozitive asupra sănătății. Energizantele îți pot da energia de care ai nevoie, dar îți pot face și rău. Și asta pentru că ele conțin cantități periculoase de cofeină, zahăr și alte ingrediente […]
Ministrul Agriculturii anunţă înfiinţarea unei agenţii de promovare a produselor româneşti

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunțat joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că va fi înfiinţată o agenţie de promovare a produselor româneşti, care să sprijine accesul producătorilor pe piaţa locală şi în străinătate, noua structură urmând să fie lansată în baza parteneriatului public-privat. „România are nevoie să găsească noi pieţe de […]
Previziune sumbră a lui Rareș Bogdan privindu-l pe Sorin Oprescu: „ (…) Mai durează câteva săptămâni și…”

Solomon Wigler, care îndeplinește funcția de consilier personal al primarului general Sorin Oprescu, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant încasând o șpagă de 25.000 de euro. Potrivit comunicatului remis de procurorii DNA, Wigler Solomn este acuzat de infracțiuni de trafic de influență, în formă […]
Unuia dintre cei mai importanți primari PNL i se pregătește o lovitură dură

Unul dintre cei mai importanți primari ai Partidului Național Liberal riscă să primească o lovitură dură din partea cetățenilor în perioada următoare. Potrivit agerpres.ro, o campanie de strângere de semnături pentru demisia lui Rareș Mănescu, primarul Sectorului 6, a început joi, a precizat Ștefan Florescu, președintele Fundației „Din suflet, pentru suflet”. Florescu a declarat că au fost […]
Unde negocia mita consilierul lui Oprescu

Consilierul primarului Sorin Oprescu, Solomon Wigler, negocia mita pe care urma să o primească în schimbul intervențiilor sale pe lângă consilierii generali pentru construirea a două supermarketuri, cu ocazia unor întâlniri pe care le avea cu un om de afaceri în Parcul Tineretului din București. În referatul prin care DNA solicită arestarea preventivă a lui […]