Fost apropiat al lui Ponta, previziune neagră pentru PSD în 2016: ”Un partid care pleacă pe drumul acesta…”
Unul din politicienii care i-a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Victor Ponta lansează o previziune neagră pentru PSD, în cazul în care actualul lider al partidului nu decide să își depună demisia din această funcție. Fostul purtător de cuvânt al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan, susține că nu este bucuros să îl […]
Victor Ponta despre relația cu Iohannis: În ultimele zile a fost partizan

Premierul Victor Ponta a acordat un interviu pentru publicația franceză L’Express. Șeful Executivului de la București a declarat cu această ocazie că președintele Iohannis a jucat în ultimele 6 luni rolul de arbitru, însă, în ultimele zile acesta a ținut mai mult cu partidul său. Victor Ponta precizează că președintele ar fi cedat presiunilor venite […]
Sprijin european important pentru Ponta: Am fost impresionat

La Budapesta a avut loc sâmbătă congresul socialiștilor europeni (PES), în cadrul căruia a fost reales Serghei Stanișev. După reconfirmarea sa în funcție, Stanișev a avut o reacție față de situație lui Victor Ponta. Acesta a spus, potrivit Antena 3, că trebuie respectată decizia democratică a Parlamentului României şi că Victor Ponta merită să rămână […]
Victor Ponta il felicita pe noul presedinte al socialistilor europeni

Premierul Romaniei si presedintele PSD, Victor Ponta, a salutat, sambata seara, in cadrul unei postari pe contul personal de Facebook, realegerea fostului premier bulgar Serghei Stanisev ca presedinte al socialistilor europeni. „Felicitari lui Serghei Stanisev pentru realegerea ca presedinte al Partidului Socialistilor Europeni (PES)!”, a scris Ponta, pe Facebook. Sursa foto: Flickr PES
Ponta anunță în presa internațională în ce condiții demisionează: Mă retrag în aceeaşi zi

Premierul Victor Ponta a declarat vineri pentru cotidianul francez L’Express, înaintea dezbaterilor privind moţiunea de cenzură, că în privinţa acuzaţiilor care i se aduc, „poziţia mea este clară. Sunt nevinovat şi îi voi prezenta procurorului documentele ce-i vor permite să recunoască buna mea credinţă”. Totodată, acesta a precizat că dacă justiţia îl va găsi vinovat, […]
Eugen Nicolicea despre demisia lui Ioan Rus: O ieşire pe care nu şi-o doreşte nimeni

Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a declarat la Antena 3 ca demisia lui Ioan Rus din funcţia de ministru al Transporturilor reprezintă „o ieşire pe care nu şi-o doreşte nimeni”. „In mod cert nu a pregatit asa ceva pentru a iesi din scena. Dansul a mai fost ministru si a mai si demisionat. […]
Transnistria acuză un război hibrid al Ucrainei şi Republicii Moldova împotriva sa

Ministrul transnistrean de Externe Nina Ştanski a declarat în cadrul unui interviu că Ucraina şi Republica Moldova desfăşoară un război hibrid împotriva Transnistriei, relatează agenția Sputnik, citată de B1.ro. Deşi nu există o ameninţare militară directă, atât Kievul, cât şi Chişinăul au început o blocadă economică, un război al informaţiilor şi folosesc diferite metode de […]
Cine pe cine conduce? Guvernul pe parlamentari sau Parlamentul pe guvernanti?

Liderul PNL Marian Petrache a declarat sambata seara la Antena 3 ca in Romania s-a demosntrat ca Guvernul este cel care conduce Parlamentul, prin ordonantele si proiectele pe care le-a transmis. In replica, Eugen Nicolicea a afirmat ca intre puterile statului exista un echilibru constitutional. „Suntem putin ipocriti, pentru ca in Romania, cel putin Guvernul […]
Probleme in majoritate? Gabriel Oprea ameninta cu retragerea de la guvernare daca PSD modifica Codul Penal in Parlament

Liderul UNPR Gabriel Oprea ameninta cu retragerea de la guvernare daca PSD modifica pe furis Codul Penal in Parlament, potrivit Stirile ProTV. Afirmatia vice prim-ministrului pe probleme de securitate nationala vine in contextul in care Camera Deputatilor trebuie sa voteze nu mai putin de 22 de modificari la Codul Penal si la cel de procedura […]
Cristian Tudor Popescu, despre demisia lui Rus: Nu s-a gândit niciun moment la ce ticăloșii a debitat

După declarația făcută la adresa diasporei, Ioan Rus și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor. Despre afirmațiile făcute și despre gestul său, jurnalistul Cristian Tudor Popescu susține că demisia fostului ministru al Transporturilor a fost un gest de orgoliu, arată B1. „Faptul că și-a dat demisia nu reprezintă, nicidecum, un proces de conștiință […]