Colectiv: Scenariu negru dat de un deputat PSD. Cum ar fi stat de fapt lucrurile

Incendiul din Colectiv: Scenariu negru dat de un deputat PSD. Cum ar fi stat de fapt lucrurile Deputatul social-democrat Ninel Peia a scris pe blog că incendiul de la clubul Colectiv din Capitală din data de 30 octombrie a fost pus de o mână criminală, totul fiind parte dintr-un plan mai mare: spargerea României în trei […]
Dragnea, întâlnire în ajunul Zilei Naționale cu veteranii de război: „Cea mai măreață dorință și menire…”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a întâlnit, luni seară, în ajunul Zilei Naționale, cu veteranii de război. Liderul social-democrat a adus mai multe cuvinte de laudă la adresa celor care au luptat pe front pentru a-și servi patria: „Vreau sa ii multumesc domnului general Dragnea si domnilor generali superiori care au fost prezenti pentru ca au acceptat sa petrec […]
Care sunt planurile lui Iohannis pentru 2016 și ce noi ambiții politice are Băsescu

Senatorul Ioan Ghise a făcut, luni după amiază, la postul Antena 3, o serie de previziuni despre modul în care se va aranja scenă politică anul viitor. Astfel, Ghise a prezentat o serie de scenarii cu privire la posibilele planuri ale președintelui Iohannis pentru 2016, dar și felul în care partidele politice vor face eforturi pentru […]
Crinuța Dumitrean, afaceri de familie pe banii statului. Ochi dulci făcuți lui Ioan Oltean și șpăgi inedite

Vărul Crinuţei Dumitrean, „răsfăţat” cu 3 milioane de lei de ANRP, dădea şpagă cozonaci şi ştrudel. Încrengăturile unor afaceri de familie „de succes” Bistriţeanca pare să fi profitat la maximum de perioada în care a condus ANRP. Printre personajele care au primit despăgubiri generoase se numără şi Gabriel Moroşan, vărul primar al lui Dumitrean, interceptat […]
S-a retras din politică, dar îi va merge bine. Afacerile fabuloase ale lui Piedone

După o carieră de 23 de ani în administrația publică, fostul edil al sectorului 4 a anunțat în această luni că își va dedica de acum înainte timpul familiei și în special nepotului David, pe care îl va plimba în Parcul Lumea Copiilor. Familia fostului primar Cristian Popescu Piedone deţine trei afaceri, toate în sectorul 4. […]
Românii revin în forță cu proteste de Ziua Națională. Noile revendicări ale străzii

De Ziua Națională a României, Bucureștiul va fi blocat. Dacă în Piața Constituției va avea loc o paradă militară tradițională de 1 decembrie, în Piața Universității va avea loc o revoltă. 11.000 de oameni susțin că vor merge de 1 Decembrie în Piața Universității pentru a protesta. 21.000 se declară interesați, potrivit Facebook. Duminică după-amiază în […]
Gesturi provocatoare și anti-românești în municipiul Sfântul Gheorghe

Tricolorul românesc de pe catargul aflat în vecinătatea monumentului Ostașului Român din Sfântu Gheorghe a dispărut luni dimineață la schimbarea echipelor de patrulare, fiind înlocuit cu steagul secuiesc, de către persoane încă necunoscute, a precizat comandantul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna, dr. Ioan Popa. Potrivit acestuia, schimbarea turelor de patrulare s-a făcut între orele […]
Vezi care este mesajul transmis de Cioloș de 1 decembrie. Ce își dorește premierul

Premierul Dacian Cioloş, a revenit în mediul online cu un mesaj video de unitate și de salutare pentru toți românii, pentru cei din țară, dar și pentru cei din diaspora cu ocazia Zilei naționale a României. Totodată, prim-ministrul a exprimat că își dorește să imprime o direcție de dezvoltare țării, precizând că România prezentului trebuie […]
Președintele SUA, Barack Obama a transmis felicitări românilor, cu ocazia Zilei Naționale

Secretarul de Stat american, John Kerry, a transmis felicitări poporului român, în numele preşedintelui SUA Barack Obama, cu ocazia Zilei Naţionale, pledând pentru aprofundarea şi consolidarea parteneriarului Statelor Unite cu România. „În numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, transmit felicitări tuturor românilor cu ocazia celebrării Zilei Unirii”, anunţă John Kerry, conform unui comunicat […]
Principesa Margareta și prințul Duda, primire cu ovații în Turnu Severin

Turnu Severin a prins viaţă luni după-amiază când severinenii cu mic cu mare au venit cu toţii în gara din municipiu pentru a întâmpina aşa cum se cuvine pe Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Maria şi Principele Radu. O prezenţă neaşteptat de mare, de peste 5000 de oameni, care a luat prin surprindere şi […]