De-abia ajuns premier, Cioloș e amenințat cu moțiunea de cenzură

Şeful comisiei de buget, social-democratul Viorel Ştefan, l-a avertizat pe premier că în orice moment, în 2016, guvernul său ar putea fi dat jos prin moţiune de cenzură. De cealaltă parte, membrii formaţiunii ALDE îl avertizează pe Cioloş că trebuie să vină până miercuri cu o soluţie pentru majorarea salariului minim pentru toate categoriile de […]

Directorul Sălii Polivalente, 3 ani de închisoare pentru șantaj și luare de mită

Octavian Bitu, director al Complexului Sportiv National – Sala Polivalenta din Bucuresti, a fost condamnat luni de Tribunalul Bucuresti la trei ani inchisoare pentru comiterea infractiunilor de santaj si luare de mita. Decizia nu este definitiva, iar Bitu poate face apel. Octavian Bitu a fost trimis in judecata de DNA pe 29 septembrie, fiind acuzat ca, […]

Protest mamut al transportatorilor față de majorările RCA

Șase organizații din domeniul transporturilor anunță organizarea unui amplu protest în data de 17 decembrie. Cererea de autorizare a mitingului de protest a fost înregistrată în data de 11 decembrie la Primaria Municipiului București si a fost aprobată astăzi. La protest vor fi mobilizate aproximativ 9.000 de mijloace de transport persoane – autobuze, autocare și […]

Accident grav: Un polițist de la Brigada Rutieră a fost lovit de o mașină

Accident grav: Un politist de la Brigada Rutiera a fost lovit, luni seară, de o masina. Este vorba de un politist de la brigada rutiera. La fata locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a acorda polițistului primul ajutor. Victima este in stare stabila. Nu se cunosc circumstantele exacte ale producerii accidentului. Politistul a fost lovit de o […]

Televiziunile și radiourile nu vor mai pute difuza spot-uri publicitare explicite cu medicamente

Propunerea legislativă prin care publicitatea explicită pentru medicamente este interzisă a fost adoptată astăzi de Senat, cu 100 de voturi pentru și șapte împotrivă, în calitate de Cameră decizională. „Se interzice publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase difuzată în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune. Publicitatea este permisă numai pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără […]

Accident rutier în București: Mașini ciocnite și un vehicul răsturnat

Un accident rutier s-a produs luni seară pe bulevardul Nicolae Titulescu din Capitală. În accident a fost implicată o mașină de taxi care a lovit un alt vehicul, acesta din urmă răsturnându-se. Șoferul taxi-ului susține că nu își amintește cum s-a produs accidentul și că nu știe câte persoane se aflau în cealaltă mașină. La fața […]

Mănăstire, dezvăluiri incredibile despre Oprea. Detalii compromițătoare din trecutul fostului vicepremier

Jurnalistul de investigație și realizatorul emisiunii „Dosar de politician” de la postul B1 TV a făcut o serie de dezvăluiri incredibile despre fostul vicepremier Gabriel Oprea. Astfel, Silviu Mănăstire a discutat în emisiunea sa cu Julian Rosengren, fost partener de afaceri al lui Gabriel Oprea în anii 90, în plină perioadă de tranziție românească.   „Trecutul […]

„Decalogul integrităţii” în PNL. Gorghiu recunoaşte că partidul riscă să piardă oameni

Alina Gorghiu (co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal) recunoaşte că PNL riscă să piardă oameni ca urmare a „decalogului integrităţii” recent adoptat de către formaţiunea politică. În scrisoarea adresată de Gorghiu membrilor PNL şi obţinută, luni, de către PSnews.ro, şefa vechilor liberali admite că, „pe termen scurt, aplicarea decalogului integrității va genera unele nemulțumiri și pierderi”. […]