Vezi câte zile libere avem în minivacanţa de Crăciun şi Revelion. O nouă sărbătoare naţională pentru români

În perioada Sărbătorilor de iarnă din acest an, unii salariaţi vor beneficia doar de două zile libere legale: în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie şi în prima zi de anul viitor, pe 1 ianuarie. Cei care vor fi nevoiţi să lucreze au însă dreptul la compensaţii din partea angajatorilor. În altă ordine de […]
Dacian Cioloș, entuziasmat de agenda sa de la Consiliul European. Care sunt subiectele fierbinți ale reuniunii

Premierul Dacian Cioloș s-a arătat entuziasmat de agenda sa de la Consiliul European unde va reprezenta România, prin mandatul conferit de Parlament, în locul președintelui Klaus Iohannis. Astfel, prim-ministrul a punctat subiectele întrevederii la nivel înalt printre care se numără criza refugiaților, modalități de combatere a terorismului, chestiuni ce țin de economia zonei euro și […]
Dragnea se joacă cu prefecții lui Cioloș EXCLUSIV SURSE

Anul electoral bate la ușă, iar cei care au frâiele în mâini au început deja jocurile politice. Deși Cioloș era văzut drept o speranță pentru depolitizarea instituțiilor statului, premierul se confruntă cu ambiția lui Liviu Dragnea, care încearcă să-și impună proprii oameni în teritoriu, majoritatea prefecților fiind numiți în funcții de fostul șef al Guvernului și […]
Mircea Govor, arest la domiciliu. Afaceri dubioase și șantaj pentru binele PSD

Vicepresedintele Consiliului Judetean Satu Mare Mircea Govor a fost plasat in arest la domiciliu, potrivit deciziei ICCJ. Magistratii Inaltei Curti au respins joi propunerea de arestare preventiva formulata de DNA in cazul lui Govor si au decis ca acesta sa fie cercetat in arest la domiciliu. Decizia nu este definitiva si poate fi contestata. Mircea […]
Directoarea FMI Christine Lagarde, inculpată pentru plăți ilegale în valoare de 400 de milioane de euro

O instanta din Franta a decis initierea unui proces in cazul rolului directorului FMI Christine Lagarde in plati ilegale in valoare de 400 de milioane de euro facute catre omul de afaceri francez Bernard Tapie. Cazul, datand de acum aproape 20 de ani, cand Christine Lagarde era ministru al Economiei in Administratia presedintelui Nicolas Sarkozy, […]
Explozie într-un centru comercial. Sute de oameni au fost evacuați

Sute de oameni au fost evacuati, joi, dintr-un centru comercial din centrul Marii Britanii, dupa ce un dispozitiv suspect a explodat intr-un cos de gunoi. Incidentul a avut loc in centrul comercial Fishergate din orasul Preston, situat in regiunea centrala a Marii Britanii. Centrul a fost evacuat „ca masura preventiva” dupa ce un „dispozitiv suspect” […]
Una caldă, una rece: Iohannis respinge legea anti-bănci, dar o promulgă pe cea anti-fumat / SURSE

Una caldă, una rece: preşedintele Klaus Iohannis ar urma să respingă legea dării în plată (aşa-numită lege „dai casa, scapi de bancă”), dar ar urma să promulge actul normativ anti-fumat. În acelaşi timp, şeful statului ar urma să promulge legea pensiilor speciale pentru parlamentari, potrivit unor surse citate de televiziunile de ştiri. Surse din Administratia […]
Descoperire de ultimă oră despre boala necruțătoare a secolului

Cea mai mare parte a cazurilor de cancer ar putea fi evitate, se arată într-un nou studiu asupra cauzelor acestei boli, publicat în revista Nature. Factorii de mediu și stilul de viață al pacienților constituie principala origine a maladiei, printre celelalte cauze numărându-se toxinele, expunerea la razele solare și obiceiurile alimentare. Mult în urma acestor […]
Mașină în flăcări în centrul Capitalei. Pompierii au intervenit la fața locului

Portbagajul unui autoturism a luat foc în mers, pe Splaiul Independenţei, în apropiere de Centrul vechi, pompierii intervenind şi stingând focul fără a fi persoane puse în pericol. Incendiul a izbucnit în timp ce maşina se deplasa pe Splaiul Independenţei, de la Piaţa Unirii spre Izvor. Şoferul a oprit în apropiere de Hanul lui Manuc, […]
Dragnea, nostalgii din studenție? Fotografii inedite din fosta sa cameră de la cămin FOTO

Liviu Dragnea a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii din cadrul unei vizite pe care a făcut-o zilele trecute, la inivitaţia Uniunii Studenţilor, în camera 031 din căminul P13, în care el a fost cazat acum 28 de ani pe vremea în care era student la Transporturi. Preşedintele PSD a precizat că […]