Măsura extremă a autorităților din Milano pentru a combate poluarea

Primăria metropolei italiene Milano a decis, din cauza nivelului ridicat al poluării, interzicerea totală a circulaţiei autovehiculelor timp de trei zile, în perioada 28-30 decembrie, între orele 10.00-16.00. Decizia Primăriei Milano vizează toate autovehiculele, cu excepţia celor de transport în comun şi de aprovizionare. Circulaţia autovehiculelor va fi interzisă în oraşul Milano pe 28, 29 […]
Miliardarul american Donald Trump, popularitate în creștere. Va fi acesta următorul președinte al SUA?

La 39 de zile de la începutul campaniei din alegerile primare pentru prezidențialele din 2016 din SUA, miliardarul Donald Trump a reușit să înregistreze un avans substanțial, în pofida sau poate tocmai datorită numeroaselor afirmații incendiare pe care acesta le-a făcut. În urmă cu o lună, Donald Trump întrunea în medie 27,5% din intențiile de […]
Ponta și Tăriceanu pun la cale un nou partid SURSE

Surse din cadrul ALDE Ploiești au declarat că, luni, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu ar fi avut o întâlnire extrem de importantă, în care se discută înființarea unui partid nou sau, eventual, a unei alianțe. Cel care a lansat zvonul este fostul viceprimar cu atribuții de primar, Iulian Teodorescu. Potrivit informațiilor de până acum, […]
SUA, vulnerabilă în fața Iranului. Ce domeniu ar avea de suferit

Un nou raport, scoate la iveală o slăbiciune importantă a infrastructurii industriale din Statele Unite. De curând, cei de la Wall Street Journal au publicat un material extrem de interesant, care ne indică o posibilă slăbiciune a industriei din Statele Unite ale Americii. Astfel, ţară cu cel mai mare buget pentru apărare a aflat în […]
UPDATE Fostul şef al Companiei de Drumuri, audiat la DNA. De ce a fost chemat / SURSE
UPDATE 17:32 Din primele informaţii, reiese că Narcis Ştefan Neaga, fostul director al CNADNR, ar fi fost pus sub urmărire penală. Fapta de care este acuzat ar fi abuzul în serviciu în legătură cu autostrada Sibiu-Orăştie, potrivit unor surse citate de Realitatea TV. –––––– Narcis Neaga, fostul director al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri […]
Băsescu muşcă mâna care l-a repus în scaun în 2012. Cum se ia el acum de Comisia Europeană

Traian Băsescu muşcă mâna care l-a repus în scaun în vara anului 2012, moment după care legitimitatea lui ca preşedinte al României a fost puternic zdruncinată. Cum critică acum Comisia Europeană cel care a fost repus în funcţia supremă în stat, în urmă cu trei ani şi jumătate, la presiunile Bruxellesului şi ale Washingtonului. Într-un status postat, […]
Norica Nicolai dezvăluie unde a ajuns România datorită „mitocăniei mioritice” din ultimii 10 ani. Provocările anului 2016
După duelurile afirmațiilor, jignirilor și proliferarea tensiunilor intre partide, din cei 10 ani ai mandatului fostului șef al statului Traian Băsescu, mandat presărat în ultimii săi ani de multiplele tensiuni cu ex-premierul Ponta, președintele Iohannis a venit cu o nouă idee de reformare a clasei politice, de epurare a partidelor de corupți. Incendiul din Colectiv a […]
Ambulanţa şi SMURD nu mai suportă atacurile furibunde din ultimii patru ani

Ambulanţa şi SMURD nu mai suportă atacurile furibunde îndreptate împotriva lor în ultimii patru ani, în special după tragedia din clubul Colectiv. Cele două servicii fac un apel disperat la președintele Klaus Iohannis și la premierul Dacian Cioloș, să apere sistemul de urgență. Mai mult: angajații SMURD acuză presiuni cu potențial devastator și spun că sistemul de […]
Dan Mihalache rupe tăcerea. De ce nu este cabinetul Cioloș guvernul lui Iohannis

Consilierul lui Klaus Iohannis, Dan Mihalache, a vorbit, miercuri, la Romania TV despre Guvernul lui Dacian Ciolos, despre care a spus ca a fost „o solutie de avarie, generata de tragedia de la clubul Colectiv”. Mai mult, a marturisit Mihalache, guvernul de tehnocrati nu este acel guvern despre care seful statului vorbea in campania electorala […]
OFICIAL Parlamentarii vor avea pensii de lux din 2016

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea legii privind acordarea de pensii speciale parlamentarilor. Preşedintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constituţională, însă şeful statului anunţase că nu va recurge la acest instrument constituţional. Redam integral comunicatul postat pe site-ul instituţiei. Președintele […]