Controversa plagiatelor. Băsescu: E ca și cum l-ai pune pe hoț să fie judecător!

Persistă controversa tezelor de doctorat plagiate. Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a comentat, duminică seară, hotărârea Curţii Constituţionale a României (CCR) pe această temă. CITIŢI ŞI: CCR s-a pronunţat în problema doctoratelor. Critici la adresa legii Traian Băsescu a fost invitatul lui Silviu Mănăstire în ediția de duminică a emisiunii „Dosar de Politician” de la […]

SONDAJ Brexit redivivus. Ce îi aşteaptă pe francezi

Brexit redivivus. Citiţi, în cele ce urmează, ce îi aşteaptă pe francezi şi cum s-ar putea repeta scenariul din Marea Britanie, potrivit rezultatelor unui sondaj recent. Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, are un uriaş avantaj faţă de Nicolas Sarkozy în ultimele sondaje pentru prezidenţialele din Franţa. Lidera extremei dreapta este creditată cu 29% din intenţiile […]

Revin „găozarul” şi „ţiganca împuţită”. Atacuri dure la Băsescu

Revin în prim-planul vieţii politice „găozarul” şi „ţiganca împuţită”. Citiţi, în cele ce urmează, cine lansează atacuri dure la fostul preşedinte Traian Băsescu. Liderul PMP  ajunge în faţa judecătorilor în plină campanie electorală în scandalul dezvăluirilor făcute de către Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu (primul director al SRI). Traian Băsescu merge în […]

Huzur din truda muncitorilor. Liderii de sindicate, venituri ameţitoare

Huzur din truda muncitorilor. Citiţi, în cele ce urmează, despre liderii de sindicate, ale căror venituri îl depăşesc chiar şi pe cel al lui Klaus Iohannis. Principalele sindicate şi confederaţii sindicale din domeniul sănătăţii şi educaţiei, la care sunt afiliaţi majoritatea salariaţilor din spitale, policlinici, şcoli sau licee, asigură liderilor sindicali venituri anuale de sute […]

Ai jucat la Loteria bonurilor fiscale? Verifică dacă ai câştigat!

Ai jucat la Loteria bonurilor fiscale? Citeşte mai jos şi verifică dacă ai câştigat! La extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, câştigătoare au fost cele emise pe 21 octombrie, cu o valoare totală de 168 de lei, scrie Agerpres. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 octombrie 2016. Fondul de premiere […]

Gorghiu, reacţie furtunoasă la premierul ALDE: Dublă sfidare! EXCLUSIV

Liderul PNL Alina Gorghiu a oferit, duminică, pentru PSnews.ro, o reacţie furtunoasă după ce ALDE a anunţat că îl susţine pe co-preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu pentru un nou mandat de prim-ministru. În opinia Alinei Gorghiu, acest fapt constituie „o dublă sfidare” (atât faţă de PSD, cât şi faţă de cetăţeni), având loc, „aparent, o ruptură în această cârdăşie politică”. […]

Tăriceanu prim-ministru? Olguţa Vasilescu trage de urechi ALDE / EXCLUSIV

Va fi Călin Popescu-Tăriceanu prim-ministrul coaliţiei PSD-ALDE? Primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu (vicepreşedinte al Partidului Social Democrat), trage de urechi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. CITIŢI ŞI: ALDE iese la rampă: îl vrea pe Tăriceanu PREMIER / SURSE Redacţia PSnews.ro a obţinut, duminică, o reacţie din partea Olguţei Vasilescu în ceea ce priveşte propunerea ALDE pentru şefia viitorului Guvern. […]

OFICIAL: ALDE îl vrea pe Tăriceanu PREMIER. Anunţul lui Constantin

UPDATE 15:26 De acum, este oficial: ALDE îl doreşte pe co-preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu prim-ministru după scrutinul legislativ de pe 11 decembrie. Anunţul a fost făcut de către celălalt copreşedinte, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, hotărârea a fost luată în unanimitate, transmite News.ro. ”Din discuţiile avut în interiorul partidului, dar nu numai, am decis că e necesar […]

Alţii n-au super-imunitatea preşedintelui. Şef de stat, pus sub acuzare

Alţii nu au superimunitatea preşedintelui, existentă în România din cauza unei interpretări forţate a Constituţiei. Citiţi, în cele ce urmează, ce şef de stat a fost pus sub acuzare. Este vorba despre președinta sud-coreeană Park Geun-Hye, acuzată, duminică, de către parchetul din Seul că a jucat un rol de asociere în scopuri condamnabile în scandalul de corupție […]

Cine i-a spus Alinei Gorghiu că o iubește (VIDEO)

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, a fost prezentă la lansarea candidaților din Botoșani alături de alți lideri ai partidului. La acest eveniment, candidatul care deschide lista PNL Bucureşti pentru Senat – l-am numit pe medicul neurochirurg Leon Dănăilă – a ținut un discurs care a emoționat-o pe șefa liberalilor până la lacrimi. „Vom […]