Reforma agriculturii bio, subiect de vâlvă în UE

Unul dintre cele mai actuale subiecte dezbătute în cadrul Uniunii Europene este cel al reformei agriculturii de tip bio. Timp de trei ani au fost nevoie de negocieri între legislatorii europeni, Consiliul și Parlamentul, însă la sfârșitul lunii iunie au ajuns la un acord. Mai exact, discuțiile s-au învârtit în jurul produselor bio cu sau […]

USL învie! Un lider PNL NU exclude o alianță cu „o fracțiune a PSD”

Se pare că Uniunea Social Liberală (USL) va învia! Un lider al PNL NU exclude o alianță cu „o fracțiune a PSD”. Astfel, este vorba despre cel care ocupă funcția de secretar general al organizației județene PNL Giurgiu, Constantin Dumitru. El a făcut vineri o afirmație surprinzătoare, potrivit căreia nu exclude posibilitatea unei alianțe cu o […]

Kovesi îi provoacă palpitații lui Dragnea: ”Mă aștept să fiu audiat!”

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, vineri, la evenimentul numit Dialogul partidelor politice China – Ţările Europei Centrale şi de Est 2017, întrebat de reporterii prezenți, despre anchetele DNA privind afacerile Tel Drum, acesta a declarat că este „ţinta” şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, care ar vrea să îl ancheteze pe el „şi dacă plouă”. „Ştiţi ceva, mă aştept […]

Parchetul General, primele precizări despre ancheta în cazul lui Uncheşelu

Parchetul General vine cu precizări despre plângerea penală care l-a vizat pe procurorul DNA, Jean Uncheşelu. Amintim că Jean Uncheşelu a fost reclamat că ar fi primit 10.000 de euro mită într-un dosar, iar acuzaţiile sunt luare de mită și abuz în serviciu. Citiți și UPDATE O nouă belea / Furtună la DNA: Uncheșelu, acuzat de […]

Dragnea, declarații despre investițiile în China: România trebuie să muncească!

Liviu Dragnea, Președintele Partidului Social Democrat, a făcut vineri o serie de declarații, în urma participării  la evenimentul  numit Dialogul partidelor politice China – Ţările Europei Centrale şi de Est 2017. Dragnea a comentat, în transmisiune directă la Digi24, despre discuțiile pe care le-a avut cu oficialii veniți din China și despre reluarea numitor proiecte pe […]

Raețchi mătură pe jos cu Firea: tocător al banilor bucureștenilor pe concerte!

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi, vineri, într-un mesaj pe pagina personală de Facebook, îi cere lămuriri primarului Capitalei, Gabriela Firea, cu privire la stadiul proiectului benzii unice pentru transportul public. Mai mult, liberalul o acuză pe Firea că ”a distrus traficul” din nordul Capitalei încercând să implementeze, ”fără nicio măsură pregătitoare, după ureche, o bandă unică pentru RATB”, […]

Primele contre Dragnea-Tudose. Averea BOR, mărul discordiei

Nu au trecut decât două săptămâni de la instalarea noului guvern la Palatul Victoria și între Liviu Dragnea și Mihai Tudose se vede prima fisură serioasă. Ruptura pare să fi fost provocată de consilierul pe teme economice al premierului. Eugen Teodorovici, acesta anunțând că Executivul ia în calcul și o impozitare a veniturilor Bisericii, chestiune […]

Incident inedit la Arad. Falcă, amenințat de un bărbat cu mască

Un incident inedit a avut loc vineri, în Arad, unde un bărbat care purta masca grupării de hackeri Anonymous a atacat un angajat al poliției locale și a pătruns în Primărie pentru a-l amenința pe primarul orașului, Gheorghe Falcă. Bărbatul l-a atacat pe polițistul de la brigada Locală Arad, ca mai apoi să poată pătrunde în […]

USR atacă Pila „Secu” a lui Vâlcov: Are probleme de integritate și competență

Numirea lui Leonid Moisiu în fruntea Agenției Funcționarilor Publici stârnește un val de proteste în mediul politic, în condițiile în care personajul proaspă uns de premierul Mihai Tudose ca președinte al AFP vine cu o recomandare dată de Darius Vâlcov și este un fost colaborator al Securității. „Numirea sa este inacceptabilă”, au replicat tăios liderii […]

Iohannis îi trage de mânecă pe guvernanți: incertitudine și îngrijorare!

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a lansat versiuna în limba română a Cartei Albe a IMM-urilor din România, prilej prin care Klaus Iohannis a făcut o serie de declarații care vizau programul de guvernare și economia. „Îmi face plăcere să transmit felicitări reprezentanților întreprinderilor mici și mijlocii, în acest context […]