Memorandum de cooperare, semnat de primarii din București, Brașov și Constanța

Primarii din București, Brașov și Constanța, au semnat joi un memorandum de cooperare între cele trei orașe, urmând a fi înființată și o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul turismului. Gabriela Firea, primarul Capitalei, susține că scopul semnării acestui memorandum este punerea în valoare a celor mai importante zone turistice din România, respectiv Bucureștiul, zona […]

Motivarea CCR stârnește valuri de reacții. Tomac: Nu putem trece cu vederea!

Eugen Tomac, președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP), a reacționat după publicarea motivării CCR privind decizia în cazul Kovesi. Concret, Tomac este de părere că președintele Iohannis se află într-o situație delicată, pentru că trebuie să respecte decizia CCR, informează Agerpres. „Preşedintele României se află într-o situaţie extrem de delicată, în momentul de faţă, […]

DNA-ul solicită câte 7 ani de închisoare pentru frații Mazăre

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) condamnarea la câte șapte ani de închisoare pentru Radu și Alexandru Mazăre. Este vorba despre dosarul privind campusul social Henri Coandă, în care frații Mazăre sunt judecați pentru luare de mită, complicitate la luare de mită și fals în declarații, informează News.ro. […]

Norica Nicolai, fermă în urma motivării CCR: Fără tăgadă, președintele este obligat!

Europarlamentarul Norica Nicolai -președintele Consiliului Național al ALDE România- a reacționat joi, după motivarea Curții Constituționale a României (CCR) în ceea ce privește decizia privind cazul Kovesi. Citiți și UPDATE A fost publicată motivarea CCR: are 133 de pagini și 3 opinii separate DOCUMENT Concret, Norica Nicolai susține că motivarea deciziei este una exhaustivă, fiind de […]

Radu Tudor, mesaj pentru telespectatori după motivarea CCR: Aveți același drept

Jurnalistul Radu Tudor le-a adresat joi seară un mesaj telespectatorilor după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat motivarea deciziei legate de revocarea Codruței Kovesi din fruntea DNA. Concret: realizatorul de la Antena 3 a afirmat în propria emisiune („Punctul de întâlnire”) că telespectatorii au același drept ca președintele Klaus Iohannis și ministrul Justiției, […]

UPDATE Iohannis, PRIMA reacție după motivarea CCR

UPDATE 19:05 Klaus Iohannis, șeful statului, joi seara, cu ocazia vizitei pe care acesta o face în Varșovia, a făcut o serie de precizări referitoare la relația pe care o are România cu statul condus de Andrzej Duda. ”Pot să spun că sunt foarte bucuros că am revenit aici în Varșovia. Avem amintiri foarte plăcute de […]

Halep, victorie uriașă: e în finală la ROLAND GARROS

Victorie uriașă pentru tenismena Simona Halep: e în finală la ROLAND GARROS. Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru a treia oară în finala turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA. Pentru jucătoarea română, aceasta va fi a patra finală a carieră […]

Modificările la Codul de Procedură Penală, adoptate de Comisia Iordache

Comisia specială privind Legile Justiției, condusă de PSD-istul Florin Iordache, a adoptat joi raportul cu modificările propuse pentru Codul de Procedură Penală. Modificările  la Codul de Procedură Penală au fost adoptate cu  15 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, informează HotNews.ro. Noile propuneri urmează să intre în dezbaterile Senatului, care este prima Cameră sesizată. Opoziția a […]

România, trasă din nou de urechi de Comisia Europeană

Comisia Europeană (CE) a decis joi să trimită României, precum și altor 4 state membre ale Uniunii Europene, aviz motivat pentru depășirea termenului de comunicare a transpunerii unor măsuri. Concret, este vorba despre transpunerea noilor măsuri ce vizează schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal, cele referitoare la accesul autorităților fiscale ale statelor membre […]