Cazul Belina. Cristescu, scut în jurul inculpaților: Consiliul Județean Teleorman, refuz în a fi parte civilă în dosar

Luni, 27 iulie, a avut loc o ședință a Consiliului Județean Teleorman. Aștepările de la această adunare era ca instituția să se constituie, pentru moment, drept parte civilă în dosarul Belina. Realitatea a arătat altfel. Majoritatea consilierilor județeni ai Teleormanului au votat amânarea momentului până după momentul în care instanța se va pronunța definitiv și […]

Meleșcanu drege busuiocul: Dezavuez orice atingere a imaginii minorității germane

Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu s-a delimitat, în prezența omologul său german Heiko Maas, de orice luare de poziție care aduce atingere imaginii minorității germane. ”Fiind în Anul Centenarului, doresc să evidenţiez rolul semnificativ al minorităţii germane la formarea statului român modern, precum şi contribuţia valoroasă la diversitatea culturală, etnică şi religioasă a României, care […]

Dragnea, prima reacție la scrisoarea lui Giuliani: Pune cu adevărat degetul pe rană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, spune că a primit şi el scrisoarea avocatului preşedintelui preşedintelui american Donald Trump, Rudolph Giuliani, care ”pune cu adevărat degetul pe rană” şi precizează că o parte din problemele semnalate îşi vor găsi rezolvarea în noile legi ale justiţiei. Liviu Dragnea susţine că este necesară şi ”o justă reabilitare a […]

Profesorul Radu Carp explică dedesubturile scrisorii lui Giuliani: România este un mijloc, nu un scop EXCLUSIV

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor Parchetului General-Serviciului Român de Informații şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. Citiți mai mult aici:  Incredibil, avocatul lui Trump vrea amnistie. Solicitare către Iohannis […]

Dragnea Jr., de la porci la imobiliare: ce firmă are în București, Sector 3

După ce a demonstrat că se pricepe la afacerile cu porci, având „inspirația” de a prelucra carnea unui număr mare de animale pe care le creștea la Romcip chiar înainte de izbucnirea pestei porcine, Ștefan Dragnea face un pas înainte și încearcă și alte domenii de activitate. Practic, în anul 2018, fiul lui Liviu Dragnea […]

Lobby de război: Refuzată în Piața Victoriei, amnistia românească primește ”viză” americană EXCLUSIV

Rudolph Giuliani, avocat al lui Donald Trump în prezent și fost primar al New York, a trimis o scrisoare oficialităților române în care acuză ”excesele DNA” și existența protocoalelor secrete încheiate de SRI. Concluzia americanului: o amnistie ar fi binevenită pentru ”inocenții” trimiși la închisoare de magistrați ”intimidați”. ”O amnistie ar trebui dată celor care […]