Cresc îngrijorările în cazul pestei porcine: proprietarii de restaurante avertizează

Proprietarii de restaurante se tem că, dacă pesta porcină va avea o amploare și mai mare, vor fi obligați să importe tot mai mult carne de porc, despre care apreciază că nu este mai scumpă decât cea de pe piața internă, însă este mai puțin gustoasă. Românii ar putea mânca în curând în restaurante doar […]
CNA propune noi reguli: fără înmormântări transmise live şi noi mesaje de avertizare

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au discutat, miercuri, pe marginea Deciziei C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi au adus câteva modificări acestuia, care sunt supuse dezbaterii publice timp de 30 de zile. Prima dintre completări propuse face referire la articolul 41 şi prevede că furnizorii de servicii media audiovizuale nu […]
Scandal la Iași: Marius Bodea îi cere demisia primarului Chirica

Liderul PNL Iaşi, Marius Bodea, îi cere demisia primarului Mihai Chirica, după ce presa locală a relatat, miercuri, că edilul ieşean ar fi primit de la patronii unei firme de construcţii o vilă, dar şi un teren, la preţuri mai mici decât cele existente pe piaţă, în schimbul unor favoruri. Marius Bodea susţine, miercuri, într-un […]
Firea se destăinuie: motivul pentru care Dragnea îi sabotează proiectele la Primăria București

Gabriela Firea a fost invitată miercuri seara la Antena 3 unde a făcut precizări despre conflictul pe care îl are cu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea. Gabriela Firea afirmă că Liviu Dragnea se teme de o eventuală candidatură a ei la prezidențiale și că acesta este motivul pentru care nu a dorit […]
Firea aruncă bomba: unde a fost spionată de oamenii lui Dragnea

Gabriela Firea a făcut miercuri seara declarații în contextul în care și-a asumat un rol de disident în cadrul PSD lansând un conflict cu președintele Partidului Social Democrat (PSD). Concret, Firea a semnalat faptul că Liviu Dragnea a început să o spioneze în diverse locuri atât prin membri de partid, cât și prin apropiați de-ai […]
Stelian Tănase îi semnează sentința lui Dragnea: PSD trebuie să scape de el EXCLUSIV

Conflictul din PSD atinge cote din ce în ce mai mari. Gabriela Firea și-a asumat recent rolul de disident în cadrul partidului și a lansat numeroase atacuri la adresa Președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea. În acest context, redacția PSnews.ro l-a contactat miercuri pe analistul politic Stelian Tănase pentru a-i solicita o reflecție privitoare […]
Firea-Dragnea. Pe cine poate chema Firea în lupta cu șeful PSD?

Meciul Firea Dragnea a intrat într-o nouă etapă. Primarul General lovește fără menajamente în președintele PSD. Atacurile acesteia vizează toate zonele, de la reproșuri privind tăiatul porcului în curtea SRI, la acuzații privind proasta gestionare a partidului, precum și la dezvăluiri care ne arată că există de mai mult timp un sabotaj la adresa Primarului […]
Seism în PSD! Scaunul lui Dragnea se clatină: un senator și doi deputați au trecut în tabăra Firea EXCLUSIV SURSE

Se pare că jocurile politice ale primarului Bucureștiului, Gabriela Firea, încep să dea roade. Disputa pe care a început-o cu președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, și rolul de disident pe care edilul și l-a asumat atrage noi adepți lângă aceasta. Potrivit surselor PSnews.ro, PSD începe să se segmenteze din ce în ce mai […]
Primul primar care intervine în războiul Dragnea-Firea: vor fi repercusiuni pentru bucureșteni

În contextul tensiunilor din interiorul Partidului Social Democrat, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, șeful organizației PSD Sector 4 a declarat, azi, că președintele este o instituție care trebuie respectată și susținută. ”Într-un partid, sau în orice organizație, respectarea regulilor, a ierarhiilor și a structurii interne este o condiție, pentru ca lucrurile să poată merge pe […]
Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor în Franța: Vă mulțumesc că am putut trăi o viață liberă!

Fosta campioană mondială de înot Roxana Mărăcineanu a făcut primele declaraţii după ce a fost numită, marţi, în funcţia de ministru al Sportului în Franţa. „Mulțumesc, Franța!”, au fost primele cuvinte ale româncei în noua sa calitate, ea adăugând: „Nu există o modalitate mai bună de a da Franței ceea ce ea mi-a oferit când […]