PSD, apel la președintele Iohannis

PSD îi cere luni preşedintelui Klaus Iohannis să deblocheze situaţia de la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, afirmând că această situaţie afectează profund imaginea României la nivel european.   „România urmează să preia preşedinţia Consiliului UE cu o situaţie nefericită de blocaj la două ministere importante. Îi cerem Preşedintelui să lase deoparte vendetele politice şi să […]

Peste 12.000 de persoane sunt aşteptate la spectacolul de Revelion din Piața Ovidiu

Peste 12.000 de persoane sunt aşteptate la spectacolul de Revelion organizat de Primăria municipiului Constanţa în Piaţa Ovidiu, în cadrul căruia vor susţine concerte Damian Drăghici, Sore, Nicoleta Nucă. Nouăzeci de jandarmi vor asigura ordinea publică la acest eveniment. Circulaţia rutieră în zona respectivă a fost restricţionată, iar programul mijloacelor de transport în comun s-a […]

Guvernul nu se gândește la cetățeni, ci numai la aleși. ”Cartel Alfa” anunță un 2019 al conflictelor sociale deschise

Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA” atrage atenția că, în urma adoptării de către guvern a unor acte normative privind soarta salariaților, cu ignorarea regulilor dialogului social, 2019 se anunță un an al conflictelor sociale deschise. ”Prin adoptarea OUG nr. 144/2018, încă odată Guvernul nu se gândește la cetățeni, ci numai la aleși. Ordonanța, adoptată în […]

Febra alegerilor. Dan Barna dă din casă: alianță USR-Cioloș la europarlamentare?

Liderul formațiunii politice Uniunea Salvați România, Dan Barna, în exclusivitate pentru PSnews.ro, a vorbit despre posibilia colaborare cu formațiunea politică la conducerea căreia se află fostul premier Dacian Cioloș, în vederea următoarelor alegeri. Astfel, întrebat care este stadiul discuțiilor cu formațiunea lui Cioloș. liderul USR a replicat: ”Este una dintre direcțiile pe care le avem […]

Retrospectivă 2018: Principalele evenimente care au marcat anul

Otrăvirea unui fost agent dublu rus în Regatul Unit, summitul istoric între Donald Trump şi Kim Jong Un, recorduri de temparatură au marcat, între alte evenimente, anul 2018, relatează AFP care le prezintă succint pe cele mai importante. CAZUL SKRIPAL La 4 martie, fostul dublu agent rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia sunt găsiţi […]