Tătăruşanu a donat 500 de euro în fondul pentru continuarea căutării avionului în care se afla Sala

Portarul echipei FC Nantes, Ciprian Tătăruşanu, a donat 500 de euro în fondul pentru continuarea căutării avionului în care se afla Emiliano Sala, dispărut la începutul săptămânii. Tătăruşanu a făcut donaţia sâmbătă, pe platforma GoFundMe. Până în prezent, au contribuit 4.274 de persoane de persoane şi s-au donat 322.732 de euro. Cea mai mare donaţie, […]
Peste 70.000 de persoane participă la Bruxelles la Marşul european pentru climă

În jur de 70.000 de persoane au participat duminică, la Bruxelles, la Marşul european pentru climă, transmite AFP. Cortegiul, care a adunat oameni de toate vârstele, a traversat oraşul, de la Gara de Nord până la Parlamentul European. Participanţii au venit din toată ţara, în pofida vremii reci şi ploioase. Potrivit agenţiei Belga, numărul trenurilor […]
Ionel Dancă cere abrogarea prevederilor din Ordonanța 114/2018 și prezentarea imediat a unui buget de stat

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, atrage atenţia că băncile şi fondurile de investiţii au transmis clienţilor din România recomandarea să vândă tot ce au în contextul OUG 114 pe care o numeşte drept „cocktailul Teodorovici-Vâlcov” care riscă să prăbuşească economia românească. Dancă arată că pentru a putea să se oprească deteriorarea ireversibilă a perspectivelor […]
Danemarca, noua campioană mondială la handbal masculin

Campioana olimpică en-titre la handbal masculin, Danemarca, a câştigat, duminică, la Herning, în premieră, şi titlul mondial, după finala cu Norvegia, scor 31-22 (18-11). În 2017, titlul mondial a revenit Franţei, medaliată cu bronz la această ediţie. În finala mică, tot duminică, Franţa s-a impus în faţa Germaniei cu scorul de 26-25 (9-13). În semifinale, […]
Dragnea se laudă cu cele mai creşteri de PIB din istorie, deşi bugetul pe 2019 încă nu este publicat

În ciuda faptului că România se sufocă sub cursul valutar care atinge un nou record în fiecare zi, iar ROBOR aruncă în aer creditele românilor, Liviu Dragnea revine cu un mesaj în care susţine că cifrele sunt foarte bune. În ultimul mesaj, publicat duminică seară, Liviu Dragnea arată că veniturile la buget au crescut cu 32%, iar PIB-ul României […]
BNR, reacționează după criticile PSD privind deprecierea leului: O intervenție singulară numai pe piața valutară poate avea efecte din cele mai nocive

Bancă Naţională a României (BNR) reacţionează dur prin vocea purtătorului de cuvânt, Dan Suciu, pe solicitările venite, în special din partea PSD, privind deprecierea leului. Acesta arată că este un truism faptul că BNR intervine pe piaţa valutară, iar vânzarea a unei părți din rezerva valutară ar împinge dobânzile în sus. Dan Suciu are o replică dură şi privind […]
Israelul îl recunoaște pe Juan Guaido, drept noul președinte al Venezuelei

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat duminică, într-un mesaj video difuzat pe reţelele sociale, că ţara sa recunoaşte ‘noua putere’ de la Caracas, reprezentată de preşedintele parlamentului, Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte al Venezuelei, transmit AFP şi Reuters. ‘Israelul se alătură Statelor Unite, Canadei şi majorităţii ţărilor din America de Sud şi unor ţări […]
USR nu exclude o eventuală susținere a candidaturii lui Dacian Cioloș la prezidențiale

USR nu exclude posibilitatea de a-l susţine pe preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, drept candidat la preşedinţia României, dacă va forma o alianţă cu această formaţiune politică, a precizat duminică liderul USR, Dan Barna. Dacă nu va forma nicio alianţă politică pentru prezidenţiale, USR va avea candidat propriu. Întrebat dacă USR îl va susţine pe fostul […]
Maduro respinge ultimatumul statelor europene privind convocarea de alegeri

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a respins duminică ultimatumul lansat de câteva state europene de a convoca alegeri în termen de opt zile şi a afirmat că liderul opoziţiei, Juan Guaido, a încălcat Constituţia ţării autoproclamându-se preşedinte, transmit Reuters, dpa şi AFP. ‘Ar trebui să retragă acest ultimatum. Nimeni nu ne poate da un ultimatum’, a […]
Sebastien Ogier, din nou „prinț” de Monaco; El a câştigat pentru a şaptea oară Raliul Monte Carlo

Sebastien Ogier (Citroen) a câştigat, duminică, pentru a şaptea oară Raliul Monte Carlo, prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri. Pe locul doi s-a clasat Thierry Neuville (Hyundai), iar pe trei a terminat Ott Tanak (Toyota). Ogier s-a mai impus la Raliul Monte Carlo în 2009, 2014, 2015, 2016, 2017 şi 2018. Etapa a doua […]