Danemarca: Social-democraţii au câştigat alegerile legislative (exit-poll-uri)

Profitând de dorinţa de alternanţă şi de elanul ecologist al alegerilor europene, social-democraţii danezi au câştigat miercuri alegerile legislative, în timp ce populiştii de dreapta care au impus timp de două decenii politici stricte privind migraţia au înregistrat un regres substanţial, relatează AFP, citat de Agerpres. Social-democraţii, favoriţi ai scrutinului, au înregistrat un uşor regres […]

Trump, în prima sa vizită în Irlanda, după comemorarea ”Zilei Z”

Irlanda împărtăşeşte îngrijorările Statelor Unite cu privire la securitatea globală legate de permiterea accesului în construirea reţelelor de comunicaţii a gigantului chinez Huawei Technologies, a declarat preşedintele american Donald Trump miercuri, într-o vizită în Irlanda, relatează The Associated Press, citată de News.ro Washingtonul exercită de mult timp presiuni asupra aliaţilor săi să interzică accesul Huawei […]

Candidatul la şefia Comisiei Europene, Manfred Weber, reales la conducerea grupului europarlamentar al PPE

Candidatul dreptei conservatoare la preşedinţia Comisiei Europene (CE), germanul Manfred Weber, le-a cerut miercuri Verzilor europeni susţinerea în vederea alegeri sale de către Parlamentul European (PE), relatează AFP, citat de News.ro. Manfred Weber, pretendentul Partidului Popular European (PPE), are nevoie de votul a cel puţin 376 de eurodeputaţi, după ce familia sa politică a pierdut […]

Libertatea presei, în declin în lumea întreagă (raport Freedom House)

Libertatea presei este în declin în lumea întreagă, în contextul în care unele guverne democratice se alătură eforturilor guvernelor autoritare pentru a împiedica jurnalismul independent, potrivit unui raport al organizaţiei americane Freedom House, relatează AFP, citată de Agerpres. Declinuri notabile s-au observat şi în Europa, potrivit raportului anul al centrului de reflecţie dat publicităţii miercuri. […]

Iohannis: BRUA – unul dintre paşii pentru ca România să ajungă furnizor de securitate regională

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, miercuri, importanţa implementării efective a proiectelor demarate la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări care a avut loc anul trecut la Bucureşti şi a indicat că gazoductul BRUA ar putea fi unul dintre paşii prin care România poate deveni furnizor de securitate regională în regiune, potrivit Agerpres. „Summitul Iniţiativei celor Trei […]

Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi acuză Liga Studenţilor de şicane: Proiectează o imagine falsă

Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi acuză Liga Studenţilor că „proiectează o imagine falsă” asupra activităţii instituţiei şi are o activitate „şicanatorie”, ca reacţie la protestul de miercuri al studenţilor care cer demisia rectorului Tudorel Toader. Biroul Executiv al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi susţine, într-un comunicat, că […]

Dăncilă: Deciziile luate trebuie să fie în acord cu opiniile unui număr cât mai mare de români

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis partenerilor sociali din Consiliul Naţional Tripartit, convocat la Palatul Victoria, că este nevoie de dezbatere în societate, astfel încât „deciziile luate să fie în acord cu opiniile unui număr cât mai mare de români, în concordanţă cu prevederile legale şi cu încadrarea în bugetul de stat”, informează Agerpres, Potrivit unui […]

Bogdan Hossu: Legea dialogului social trebuie rezolvată urgent

Legea dialogului social trebuie de urgenţă rezolvată, situaţia este critică la nivelul pieţei muncii şi defavorabilă lucrătorilor, a declarat liderul CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, la finalul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, potrivit Agerpres. „S-au discutat două subiecte, unul legat de Legea dialogului social, care este, ca iniţiativă, în Parlament. Punctul de vedere sindical […]

Comisia Europeană: Reţeaua rutieră din România, dintre cele mai puţin dezvoltate din Europa

Calitatea infrastructurii, inclusiv în sectorul transporturilor, al energiei, al deșeurilor și al apelor reziduale, rămâne scăzută și limitează perspectivele de creștere ale României, potrivit Comisiei Europene, care notează că infrastructura fizică a țării continuă să fie subdezvoltată, în pofida investițiilor publice semnificative după aderarea la Uniunea Europeană. “Starea generală și fiabilitatea rețelelor rutiere și feroviare […]

UE a detectat un potenţial atac cibernetic asupra ambasadei sale la Moscova

Uniunea Europeană a detectat un potenţial atac cibernetic împotriva ambasadei sale la Moscova, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al UE, în urma unei relatări publicate de site-ul de ştiri Buzzfeed, potrivit Agerpres. ”Am observat potenţiale semne de compromitere a sistemelor conectate la reţeaua publică a delegaţiei noastre la Moscova”, a spus purtătorul de […]