Tonel Pop, avocatul familiei Luizei: Familia lui Dincă a făcut un scandal imens la DIICOT

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a făcut declarații referitoare la audierea familiei lui Gheorghe Dincă la DIICOT. Soția lui Dincă, precum și copiii acestuia, au fost audiați de procurori timp de nouă ore. Potrivit avocatului familiei Melencu, familia inculpatului ar fi făcut un scandal uriaș în sediul DIICOT. „Au fost audiate mai multe persoane, […]

Băsescu: Cred că a venit timpul să repunem în discuţie legalizarea prostituţiei

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că susţine legalizarea prostituţiei, pentru diminuarea fenomenului de trafic de persoane, şi acuză „laşitatea” unor politicieni şi care „nu şi-au asumat să treacă peste nişte supărări ale BOR” şi nu au promovat o lege în acest sens, informează news.ro. „Dimensiunea traficării tinerelor, fie că-s tinere din liceu, fie că-s tinere […]

CNDR propune adoptarea unor măsuri care să prevină concedierea asistenţilor persoanelor cu handicap

Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a propus ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, iniţierea demersurilor necesare pentru ca plata indemnizaţiilor lunare pentru toate persoanele cu handicap grav să fie făcută prin Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi respectiv a municipiului Bucureşti şi asigurarea finanţării acesteia […]

După discuția Trump-Iohannis: Companiile americane analizează investiții de peste 10 miliarde dolari în noi proiecte în România

Companiile americane analizează potențiale investiții în noi proiecte din România în valoare de peste 10 miliarde de dolari, potrivit Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), care recomandă președintelui SUA să sprijine candidatura României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și aderarea la programul Visa Waiver. „România este unul dintre cei mai de încredere […]

AEP a lansat în dezbatere publică proiectul pentru aprobarea procedurii de acreditare la alegerile prezidenţiale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat în dezbatere publică proiectul pentru aprobarea procedurii de acreditare la alegerile prezidenţiale, scrie agerpres.ro. „Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat şi a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea procedurii de acreditare, a modelelor documentelor de acreditare şi a modelelor ecusoanelor persoanelor acreditate la alegerile pentru Preşedintele României […]

ANPC a verificat indicatoarele laser comercializate, constatând că foarte multe erau notificate ca periculoase; au fost date amenzi de peste 500.000 de lei

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat indicatoarele laser comercializate în mai bine de jumătate din ţară, constatând că aproape 18.000 dintre acestea erau notificate ca fiind periculoase. Echipele de control au dat amenzi în valoare de peste 500.000 de lei pentru abaterile constatate, scrie news.ro. ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de […]