Dăncilă dezvăluie ce l-ar întreba pe Iohannis dacă ar exista o dezbatere electorală între ei

Viorica Dăncilă, candidata PSD la Preşedinţia României, dezvăluie ce l-ar întreba pe preşedintele Iohannis dacă acesta ar accepta să participe la o dezbatere electorală. „De ce nu aţi făcut nimic în cei cinci ani de mandat? Cum aţi acceptat să primiţi bani, salariu din partea românilor fără să faceţi nimic pentru români?” – este întrebarea […]
Dăncilă spune că vrea să ia voturi şi de la PNL: Cred că nu se regăsesc în discursul extremist al preşedintelui Iohannis

Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, susţine că va prelua din programul contracandidaţilor săi care nu au intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi speră că va primi voturi şi de la „cei care au votat PNL în primul tur”, transmite Agerpres.ro. Viorica Dăncilă a declarat la Buzău că va ţine cont „de obiectivele tuturor partidelor […]
Veneția sub ape. Cele mai mari inundații din ultimii 150 de ani

Veneţia a fost inundată în proporţie de circa 70%, duminică, după o maree înaltă de 150 de centimetri, a anunţat primarul oraşului italian, Luigi Brugnaro, citat de DPA şi Reuters potrivit Agerpres. Piaţa San Marco, aflată la cel mai mic nivel din Veneţia, a fost din nou inundată duminică, iar accesul turiştilor a fost restricţionat […]
S-a aflat ora la care începe ‘dezbaterea’ lui Klaus Iohannis. Câte persoane au fost alese să dialogheze cu preşedintele

La dezbaterea de marți anunțată de Klaus Iohannis, care va începe la ora 15.00, doar opt persoane, din rândul politologilor, jurnaliștilor și formatorilor de opinie, îi vor adresa întrebări șefului statului, potrivit Mediafax.ro. „Va fi o dezbatere cu număr limitat de invitați care să pună întrebări. Nu e conferință de presă. E o dezbatere în […]
Purtătorul de cuvânt PSD, atac la Klaus Iohannis: Se ascunde sub fusta lui Rareş Bogdan

Deputatul Valeriu Steriu, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunţat că social-democraţii vor depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva lui Klaus Iohannis, pentru declaraţiile acestuia referitoare la PSD. Steriu l-a criticat pe preşedinte şi pentru refuzul de a participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă. „Domnul Klaus Iohannis se ascunde sub fusta […]
Mavgo Holding, firma controlată de Ginel, cumătrul lui Arsene, a cumpărat CAROM Onești

Gheorghe Vlasie, alintat de prieteni Ginel, cumătrul lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, inculpat pentru fapte de corupție, își extinde afacerile peste granițele județului. Recent, firma Mavgo Holding, controlată prin interpuși de Ginel, a cumpărat CAROM Onești, fostul combinat de cauciuc sintetic, achitând, conform publicației unupetrotus.ro, aproximativ 1,7 milioane de euro pentru pachetul de acțiuni, […]
Ministrul de Interne anunță că prefectul de Harghita va fi demis, după ce ursul lăsat în agonie 18 ore a fost împușcat

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că a demarat, duminică, procedura de demitere a prefectului de Harghita, după ce un urs a agonizat timp de 18 ore pe un drum din județ. Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Ministerul de Interne, demiterea prefectului de Harghita are legătură cu modul în care autoritățile […]
Vosganian, despre candidaţii din turul II al alegerilor prezidenţiale: Dăncilă nu se califică, Iohannis se descalifică

Vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian a afirmat că Viorica Dăncilă nu se califică în turul al doilea pentru funcția de președinte, iar Klaus Iohannis se descalifică pentru poziția de șef al statului. „În ce privește turul final al calificărilor pentru funcția de președinte, iată care este opinia mea: Viorica Dăncilă nu se califică pentru funcția de președinte, iar […]
Rareș Bogdan anunță că PNL îi face plângere penală Liei Olguța Vasilescu

Prim vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, a anunțat că o să depună o plângere penală împotriva Liei Olguța Vasilescu în urma unei afirmații despre Klaus Iohannis. „Domnul Klaus cred deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare”, a declarat Olguţa Vasilescu, solicitată să comenteze afirmaţiile făcute de Klaus Iohannis […]
Scandalos: USR a publicat pe Facebook lista cu cei care au votat până în prezent la congresul online

După eșecul usturător de la alegerile prezidențiale, unde s-a clasat pe locul 3, la peste 7 procente sub prezidențiabilul PSD, Dan Barna găsește zeci de scuze. Astfel, iniţial, preşedintele USR a spus că nu îşi dă demisia, însă, în urma criticilor interne, a decis să ceară un vot de reconfirmare în funcţie. Asta după ce […]