CSAT a avizat propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat, miercuri, propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale pe anul 2019. „Sumele stabilite la această rectificare asigură îndeplinirea integrală a obiectivelor asumate de către instituţiile din domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale până la sfârşitul acestui […]
Giurgiu: Plăcinta cu căpriţă de la Herăşti, atestată ca produs tradiţional local

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Giurgiu, Petra Ochişor, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că plăcinta cu căpriţă, tradiţională în localitatea Herăşti, este primul produs din judeţ care a fost atestat la nivel naţional ca produs tradiţional local, potrivit agerpres. „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine producătorii autohtoni şi îi încurajează să […]
Parlamentul European a adoptat bugetul UE pe 2020
Parlamentul European a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020, după ce a obţinut o majorare a fondurilor alocate pentru mediu, cercetare şi pentru programul Erasmus, transmite AFP, citată de agerpres. Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, europarlamentarii, cu o largă majoritate (543 voturi pentru, 136 contra şi 23 de abţineri), au dat votul […]
Zeci de persoane au fost arestate într-o operaţiune Europol împotriva fraudelor cu bilete de avion
Europol a arestat săptămâna aceasta 79 de persoane suspectate că au călătorit folosind bilete de avion cumpărate cu carduri de credit furate sau false, informează miercuri agenţia EFE, citată de agerpres. Arestările au fost operate în cadrul unei operaţiuni internaţionale împotriva fraudelor cu bilete de avion desfăşurată între 18 şi 22 noiembrie în 60 de […]
Zborurile au întârzieri de până la patru ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza ceţii

Mai multe curse aeriene au înregistrat, miercuri, întârzieri de până la patru ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza ceţii, potrivit news.ro. Patru zboruri pe ruta Otopeni-Iaşi, precum şi un zbor dinspre Viena, au înregistrat întârzieri la aterizarea pe Aeroportul din Iaşi, cuprinse între 30 şi 120 de minute. În privinţa decolărilor, trei curse către […]
Ministrul Mediului: Dotarea pădurarilor cu armament de serviciu este un prim pas pentru o luptă egală cu mafia lemnului

Dotarea pădurarilor cu armament de serviciu este un prim pas pentru o luptă egală cu mafia lemnului deoarece, până acum, personalul silvic era într-un dezavantaj logistic evident, a scris miercuri seara ministrul Mediului, Costel Alexe, pe pagina sa de Facebook. „De astăzi, cei pe care în mod popular îi numim ‘pădurari’ vor fi înarmaţi cu […]
Proiect de lege PSD: Mandatele primarilor, consilierilor locali și județeni să fie mărite la 5 ani

Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege inițiat de 41 de parlamentari PSD prin care se prevede modificarea la 5 ani a mandetelor primarilor, consilierilor locali şi judeţeni, potrivit b1.ro. În motivarea proiectelui de lege, aleșii sușțin că este nevoie de prelungirea mandatului de la 4 la 5 ani pentru ca aceștia să […]
Papa Francisc a primit cadou un Duster. Ce dotări are „papamobilul“ fabricat în România

Constructorul de automobile Groupe Renault i-a donat Sanctităţii Sale Papa Francisc un Duster 4×4, special proiectat pentru a răspunde exigenţelor de mobilitate ale Papei. Papa Francisc a folosit un Duster special proiectat, plus un Logan, şi pe parcursul vizitei efectuate în România între 31 mai şi 2 iunie, scrie adevarul.ro. Vehiculul i-a fost livrat miercuri, […]
Ministerul Finanțelor a împrumutat peste 332 de milioane de euro la costuri în creștere

Ministerul Finanțelor Publice a emis obligațiuni în euro pe piața internă în valoare de 332,6 milioane de euro pe patru ani. Statul a adjudecat aproape integral subscrierea băncilor comerciale, iar randamentele sunt în creștere. Prospectul licitației era 200 de milioane de euro, iar băncile au subscris 336,6 milioane de euro pentru titlurile scadente în decembrie […]
Explozie într-un bloc din Timişoara, 50 de oameni s-au autoevacuat

O butelie a explodat, miercuri seară, într-un bloc din Timişoara, iar din primele informaţii reiese că o femeie, proprietara locuinţei respective, are arsuri uşoare. 50 de oameni au reuşit să iasă din imobil, potrivit news.ro. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au anunţat, miercuri, că a avut loc o explozie pe strada Cerna […]