10 noi meserii au intrat pe piaţa muncii din România

Luna aceasta a fost oficializată prima schimbare din acest an a Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) prin introducerea a zece noi meserii şi modificarea mai multor ocupaţii conform Ordinului Ministerului Muncii nr. 1.477/2020. În Monitorul Oficial nr. 965 din 20 octombrie 2020 a fost publicat Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 1477/1056/2020 privind modificarea […]
Manifestaţii de amploare în Marea Britanie împotriva restricţiilor pentru combaterea coronavirusului

Mii de persoane au ieşit în stradă sâmbătă la Londra pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de guvernul britanic pentru combaterea coronavirusului, iar poliţia a făcut câteva arestări. Manifestaţia a fost organizată de mişcarea „Save our Rights UK” („Salvaţi-ne drepturile”). Participanţii şi-au început manifestaţia în Hyde Park, mulţi cu bannere, şi au cerut eliminarea obligativităţii […]
Acuzaţii grave la adresa conducerii USR, după numirea unui viceprimar: Biroul Național susține un rasist, xenofob și homofob

Deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel lansează o serie de acuzaţii grave la adresa conducerii partidului. Într-un mesaj postat pe Facebook, acesta se declară profund nemulțumit de o decizie a Biroului Național și consideră că forul de conducere decredibilizează USR Dolj prin susținerea lui Cezar Drăgoescu pentru funcția de viceprimar al Craiovei. Prisnel îl numește pe […]
Dâmboviţa: Municipiul Târgovişte şi localitatea Aninoasa intră în scenariul roşu

Municipiul Târgovişte şi localitatea Aninoasa intră în scenariul roşu, începând de duminică, din cauza depăşirii ratei de infectare cu noul coronavirus de 3 la mia de locuitori, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmboviţa. Potrivit sursei citate, în municipiul Târgovişte, rata de infectare este de 3,35 cazuri la mia de locuitori, iar în […]
Poliţia de Frontieră, implicată într-un nou scandal. Nave românești, parte a misiunii FRONTEX din Grecia, acuzate că împing migranții înapoi în mare

Două nave românești aparținând Poliției de Frontieră, care participă în mod frecvent la misiuni de patrulare pe mare sub egida UE, la granița Greciei cu Turcia, au fost filmate în timp desfășoară manevre ce par să încalce flagrant legislația internațională, menite să descurajeze solicitanții de azil să ajungă în Grecia, respectiv în Europa. După cum […]
Bihor: Restricții în cinci comune, unde incidența cazurilor de coronavirus a depășit 3 la mia de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor a decis sâmbătă instituirea unor restricții în cinci comune din județ în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID a depășit 3 la mia de locuitori. Potrivit deciziei CJSU Bihor, este vorba de comunele Sântandrei (6,25), Toboliu (4,54), Bratca (3,97), Sânmartin (3,24) […]
Prahova: Doi manageri de spital, infectaţi cu SARS-COV2

Doi manageri ai spitalelor in care sunt tratate cazurile de COVID au devenit, la rândul lor, pacienți după ce au fost confirmati ca s- au infectat cu noul coronavirus. Este vorba de managerul Spitalului Municipal Câmpina, Călin Tiu, care se a fost internat la sectia ATI a unității pe care o conduce. De asemenea alti […]
Marea Britanie a raportat pese 23.000 de noi cazuri de COVID-19. Care sunt noile restricţii

Au fost confirmate de laborator alte 23.012 de noi contaminări în Marea Britanie, potrivit datelor guvernului, anunţă The Guardian. Vineri, au fost depistate 20.530 de noi cazuri de îmbolnăvire. În total, 854.010 persoane au fost testate pozitiv pentru Covid-19 în Marea Britanie. Alte 174 de decese în termen de 28 de zile de la testare au fost […]
Slovacia înăsprește măsurile împotriva COVID-19. Cehia, peste 15.000 de cazuri în doar 24 de ore

Noi restricții în Slovacia au intrat sâmbătă în vigoare, în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească de la o zi la alta. În ultimele 24 de ore, autoritățile de la Praga au raportat peste 15.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. În Slovacia, locuitorii vor avea voie să iasă din casă […]
Ilfov: Localitatea Berceni, în scenariul roşu; rata de infectare – 3,31 la mia de locuitori

Localitatea Berceni intră în scenariul roşu, începând de sâmbătă, ora 20,00, ca urmare a depăşirii ratei de infectare cu noul coronavirus de 3 la mia de locuitori, au anunţat reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Ilfov. Potrivit sursei citate, rata de infectare în Berceni este de 3,31 la mia de locuitori. Astfel, în urma şedinţei extraordinare a […]