Adrian Streinu-Cercel pledează pentru testarea în masă: În 12 zile, de la o persoană infectată se ajunge să avem alte 40 de persoane

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a explicat că de la o persoană infectată, în circa patru zile, vom avea alte trei persoane infectate și tot așa. Astfel, spune el, în decurs de 12 zile, se ajunge la 40 de persoane infectate. „Din aceste 40 de persoane la 12 zile, noi […]
Braşov: Meşteşugarii şi producătorii nu vor organizarea Târgului de Crăciun online

Organizarea Târgului de Crăciun online nu este o variantă viabilă, a fost concluzia discuţiilor pe care primarul Braşovului, Allen Coliban, le-a avut cu meşteşugarii şi producătorii care au participat în anii trecuţi la acest eveniment. „Încă de la începutul discuţiilor, primarul le-a precizat celor prezenţi că în acest moment, conform reglementărilor legale în vigoare, este […]
12% din incidentele cibernetice majore din România, detectate în sectorul bancar

Statisticile Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică arată că 12% din incidentele majore pe care instituţia le detectează sau care i se raportează sunt focalizate pe sectorul bancar, a declarat, miercuri, Dan Cîmpean, directorul general al CERT-RO, menţionănd că 12% este „enorm la nivel de ţară”. „Domeniul cyber nu trebuie politizat în […]
Răsturnare de situaţia în SUA! Georgia va renumăra manual toate buletinele de vot

Statul american Georgia va proceda la renumărarea manuală a tuturor buletinelor de vot de la alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, dat fiind că diferenţa între candidatul democrat Joe Biden şi preşedintele în funcţie, republicanul Donald Trump, a fost de doar 14.111 voturi, a anunţat miercuri cea mai înaltă oficialitate electorală a acestui stat. „Matematic, […]
Ghid ANAF: Cum pot fi plătite în rate datoriile la stat

Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central. Potrivit unui comunicat al ANAF, cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât și după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea […]
Rata de infectare cu COVID-19 în Germania, în scădere în urma impunerii restricţiilor

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a declarat miercuri că rata de infectare cu coronavirus a scăzut în ţară, dar nu şi-a luat niciun angajament privind ridicarea restricţiilor introduse pentru luna noiembrie. „Există în continuare o creştere zilnică a numărului de cazuri, dar este mai puţin puternică. Acest lucru este încurajator pentru moment, dar nu este […]
Cursurile școlilor militare se mută online

Potrivit unui ordin al șefului Statului Major al Apărării, activitățile care presupun prezența fizică a elevilor, studenților și cursanților în instituțiile militare de învățământ se suspendă, începând de miercuri. Elevii și studenții vor continua activitățile în format online de acasă, iar pentru cursanții – cadre militare sau personal civil – în format online sau la […]
Facebook prelungeşte în SUA interdicţia de reclame politice post-electorale

Facebook se aşteaptă ca interdicţia sa post-electorală privind reclamele politice să fie prelungită cu încă o lună, conform unui e-mail pe care reţeaua de socializare l-a trimis miercuri agenţilor de publicitate. „Deşi mai multe surse au estimat că există un câştigător al alegerilor prezidenţiale, considerăm în continuare că este important să contribuim la prevenirea confuziei […]
Vladimir Găitan a murit. Unde și când va fi înmormântat marele actor
„Tata s-a stins din viață acasă, alături de familie, așa cum a fost și ultima sa dorință”, a anunțat fiica lui Vladimir Găitan, Gloria. Trupul neînsufleţit al lui Valdimir Găitan va fi depus joi, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. „Tata s-a stins din viață acasă, alături de familie, așa cum a fost și ultima sa […]
Halucinant! Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și-a înființat propria firmă de asigurări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și-a înființat propria firmă de asigurări, iar preoții sunt obligați să-și asigure bunurile din parohii, începând cu 1 noiembrie, doar prin intermediul acestei firme. Decizia a produs mai multe nemulțumiri în rândul preoților mai ales că aceștia vor trebui să renunțe la contracte de asigurare în vigoare pentru a se asigura […]