EMA devansează data unei posibile autorizări a vaccinului Moderna

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a devansat cu aproape o săptămâna data unei posibile autorizări a vaccinului împotriva COVID-19 produs de compania americană Moderna, informează AFP şi Reuters. Potrivit anunţului EMA, reuniunea sa la care ar putea lua decizia autorizării acestui vaccin, prevăzută iniţial pentru 12 ianuarie, se va desfăşura pe […]
Reprezentanţii angajaților din bănci și asigurări cer ca şi aceştia să fie vaccinaţi cu prioritate

Consiliul Patronatelor Bancare a propus, joi, premierului și ministrului Sănătății să includă în strategia de vaccinare anti-COVID și angajații din bănci care au contact cu publicul. Inițiativa, care este susținută și asumată și de Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci, și de Patronatul Industriei Asigurărilor din România, a fost transpusă într-o scrisoare deschisă transmisă factorilor […]
Statele Unite vor să schimbe recomandările privind vaccinul anti-covid-19 după apariția unor reacții alergice

Agenţia Americană a Medicamentului a precizat că lucrează la modificări ale recomandărilor privind vaccinul de la Pfizer/BioNTech contra Covid-19, după ce au fost raportate anumite reacţii alergice la două persoane care au primit o doză în ţară, scrie AFP, citat de Hotnews. Unul dintre cei vaccinaţi în Alaska a avut o reacţie gravă și a avut […]
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe plus şedinţa de joi. Tranzacţiile s-au apropiat de 177 milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 176,82 milioane de lei (36,31 milioane de euro), pe fondul unor schimburi cu acţiuni în valoare de 164,49 milioane de lei (33,78 milioane de euro), cele mai multe aparţinând Fondului Proprietatea. Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,18%, […]
Prințul Paul, de negăsit! Poliţia îl dă în urmărire internaţională, după ce a fost condamnat la închisoare

Condamnat în Dosarul Băneasa, Prințul Paul nu a fost găsit acasă de polițiști și va fi dat în urmărire internațională. Potrivit unor surse judiciare, se pare că acesta ar fi fugit în Portugalia, conform declarațiilor soției acestuia în fața autorităților, și va fi dat în urmărire. În schimb, omul de afaceri Remus Truică a fost […]
Dăianu: Băncile centrale ştiu că tot cetăţeanul va plăti, dacă se întâmplă iar ceva cu industria financiară

Băncile centrale ştiu că tot cetăţeanul va plăti în cazul în care sistemul bancar va intra într-o criză cauzată de creditele neperformante provenite din industriile ce devin neperformante în contextul schimbărilor climatice, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, la un eveniment de profil. „Industria financiară îşi dă seama – în primul rând bancherii […]
Alexandru Rafila critică negocierile PNL-USRPLUS-UDMR pentru un nou guvern

Alexandru Rafila, deputat-ales PSD și propunerea social-democraților pentru funcția de premier, a catalogat drept „circ” negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UMDR pentru formarea viitoarei coaliții de guvernare. Social-democratul a dat de înțeles că PNL are pretenții cam mari pentru scorul obținut în alegerile parlamentare și a susținut că i se pare ilogic ca Ludovic Orban […]
Macron, pozitiv la coronavirus: Premierul portughez, testat negativ, dar rămâne în izolare preventivă

Premierul portughez Antonio Costa a fost testat negativ pentru COVID -19, dar rămâne în ”izolare preventivă” după ce a avut miercuri o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron, testat pozitiv, a anunţat joi cabinetul său, relatează AFP, potrivit Agerpres. Costa ”a fost testat negativ pentru COVID-19”, dar va rămâne în izolare până când autoritatea sanitară […]
Ambasadorul SUA în România, cuvinte de laudă pentru anumiţi miniştri. Adrian Zuckerman, mesaj tranşant

Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a declarat joi, în cadrul unei vizite în Arad, că în următorii patru ani România are nevoie de stabilitate pentru a se dezvolta, arătând că în 2020 s-au făcut „paşi enormi” sub Guvernul condus de Ludovic Orban şi cu preşedintele Klaus Iohannis, dar mai sunt de „reparat” lucruri care […]
Alexandru Rafila: Trebuie să convingem cel puțin 70%- 80% din populație să se vaccineze

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS şi deputat PSD, a declarat joi seara că este necesară o reformă în domeniul Sănătății, precizând că el pledează pentru profesionalizarea DSP-urilor și a spitalelor din țară. „Lipsa de înțelegere a modului în care funcționează sănătatea publică într-o țară și care este scopul ei mai ales într-o pandemie, […]