Ludovic Orban: A fost prezentat, în BPN al PNL, proiectul care se află în pregătire care să reglementeze situaţia cumulului pensiei cu salariul

Ludovic Orban a afirmat că în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL a fost o discuţie cu ministrul Muncii Raluca Turcan şi a fost prezentat proiectul de lege care se află în pregătire care să reglementeze situaţia cumulului pensiei cu salariul, scrie news.ro. „În privinţa cumulului pensiei cu salariul, chiar am avut o discuţie în  […]

Nereguli la Agenția Funcționarilor Publici: Delegarea de atribuții, transformată în modalitate de ocupare pe termen lung

În urma unui control efectut de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) privind aplicarea legislaţiei referitoare la funcţia publică și funcționarii publici au fost constatate mai multe deficiențe. Printre neregulile constatate frecvent de către Corpul de control al ANFP, în contextul derulării acţiunilor specifice, s-au evidenţiat aspecte comune multor instituţii şi autorităţi publice, precum: Stabilirea drept funcții […]

Orban, despre revocarea Avocatului Poporului: Am sesizat comisiile juridice

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat, întrebat luni în ce stadiu este procedura de revocare a Avocatului Poporului Renate Weber, că au fost sesizate comisiile juridice ale Parlamentului, iar când va fi emis un raport acesta va fi dezbătut într-un plen reunit al Legislativului, potrivit news.ro. „Am sesizat comisiile juridice. Când se va dezbate […]

CCIR organizează, pe 9 aprilie, INCOTERMS 2020 – noutăți, provocări şi oportunități

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) organizează, pe 9 aprilie 2021, evenimentul INCOTERMS 2020 – noutăți, provocări şi oportunități. Ediția Incoterms® 2020 acordă o atenție sporită securității în circulația mărfurilor, flexibilității în acoperirea asigurării în funcție de natura bunurilor și de modalitatea de transport, precum și solicitării băncilor de prezentare a unui conosament […]

FOTO Nicuşor Dan: De azi, o călătorie cu mijloacele STB, achitată prin platforme electronice, e valabilă timp de o oră din momentul achiziţionării

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că, începând de luni, o călătorie cu mijloacele de transport în comun STB, achitată prin platforme electronice de plată (SMS sau Aplicaţie), este valabilă timp de o oră din momentul achiziţionării şi poate fi utilizată pe mai multe mijloace de transport pentru a parcurge traseul, iar preţul biletului rămâne […]

Decizie oficială: S-a eliminat limita de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca

Autoritățile au luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, anunță, luni, reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV),astfel că și cei peste 55 de ani pot folosi serul. „În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților […]

Propunerea de finanțare a unor ONG-uri pune frână PNRR. Ludovic Orban: Trebuie mai serios argumentată

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că membrii coaliției de guvernare au făcut pași importanți în finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Acesta a punctat că planul e fundamental pentru procesul de reformă și investiții. „Principalul subiect de discuție din cadrul coaliției a fost structura PNRR, practic cum urmează să fie utilizați banii. Am făcut […]

Simona Halep, inclusă în topul celor mai bogate sportive din istorie

Simona Halep (29 de ani) figurează în topul celor celor mai bogate sportive din lume. Jucătoarea de tenis din Constanța a câștigat sume importante atât în cadrul competițiilor, cât și din contractele de publicitate. Lider în topul celor mai bogate sportive din lume este Serena Williams (39 de ani), care are o avere estimată la 200 de milioane […]

Bacău: Gheorghe Moroșan, ucigaşul de la Oneşti, mărturie oribilă în faţa anchetatorilor. I-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi criminalişti!

Gheorghe Moroșan, ucigaşul de la Oneşti, a început să vorbească în faţa anchetatorilor, la spitalul din Bacău. Conform unor surse, mărturia criminalului i-a şocat până şi pe cei mai experimentaţi procurori şi poliţişti. Moroşan ar fi spus că victimele erau oameni răi Suspectul a fost audiat de procurori la Spitalul Județean din Bacău, în secția […]