Alexandru Rafila: Nu depunem moțiune de cenzură acum. Mai există încă o variantă, cea a alegerilor anticipate

Deputatul social-democrat Alexandru Rafila a declarat, luni, că nu este exclus ca PSD să depună moțiune de cenzură în această sesiune parlamentară, dar asta nu se va întâmpla chiar acum deoarece „îi lăsăm pe cei de la guvernare cum urmează să se înțeleagă”. Rafila a mai spus că PSD, fiind cel mai mare partid din […]
E lege! Amenzile date de ASF se vor varsa la bugetul de stat. Ce riscă angajaţii instituţiei

Senatul a adoptat luni, decizional, proiectul de lege iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman prin care amenzile care pot fi aplicate de către Autoritatea de Supravegheze Financiară devin venit la bugetul de stat şi sunt diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice. În varianta adoptată de senatori a fost eliminată reglementarea prin care membrii ASF […]
Andrei Baciu: Vor fi operaţionalizate 73 de paturi ATI, însă e nevoie de personal

Secretarul de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii a declarat luni că în perioada imediat următoare ar putea fi operaţionalizate încă 73 de paturi de terapie intensivă, însă a precizat că acest lucru depinde „exclusiv” de resursa umană. „Vorbim de 14 locuri de terapie intensivă şi terapie acută care au fost operaţionalizate de joi […]
Nelu Tătaru (PNL): Ar trebui să ne ocupăm mai mult de pandemie decât de a arunca perdele de fum

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, în prezent președinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, a declarat că PNL așteaptă de la USR-PLUS „un profesionist” alături de care să poată continua activitatea la Ministerul Sănătății. „Eu nu vreau să îi reproșez absolut nimic, vreau ca fiecare dintre noi, când ajungem pe acel scaun, să […]
Îngrijorare la Bruxelles şi Washington! Rusia a masat peste 150.000 de soldați la frontierele Ucrainei și în Crimeea

Rusia a concentrat peste 150.000 de soldați la frontierele Ucrainei și în Crimeea anexată, a declarat Josep Borell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, după discuția purtată luni cu miniștrii de externe din statele membre ale UE. „Sunt peste 150.000 de soldați comasați la frontierele ucrainene și în Crimeea. Riscul […]
DOCUMENT. Ambasadorul George Cristian Maior, felicitat de congresmanul republican Devin Nunes în plenul Camerei Reprezentanților

Congresmanul republican Devin Nunes l-a felicitat, într-o declarație susținută în plenul Camerei Reprezentanților din Congresul american, pe ambasadorul României la Washington, George Maior, cu ocazia încheierii mandatului acestuia. Congresmanul Devin Nunes a folosit prilejul pentru a-și lua la revedere de la ambasadorul român, despre care a spus că, pe perioada mandatului, “și-a dedicat în mod […]
Răsturnare în cazul Onești! Polițiști cercetați pentru tentativă de omor, dosar separat pentru șefii lor

Dosarul crimelor celor doi electricieni de către Gheorghe Moroșan, în apartamentul din Onești, va fi instrumentat fără partea referitoare la acuzaţiile de neglijenţă în serviciu la adresa şefilor Poliţiei. Procurorii au dispus disjungerea a două cauze din dosarul principal, șefii Poliției urmând să fie cercetați separat. Tot separat va fi cercetată o posibilă tentativă de […]
Timişoara: Răfuială între două grupuri de migranţi, încheiată tragic

Un bărbat a murit, iar un altul este grav rănit, fiind transportat la spital, în urma unei răfuieli între două grupuri de migranţi, care a avut loc, luni, în apropierea Gării de Nord din Timişoara. Cei care i-au înjunghiat pe cei doi sunt căutaţi de poliţişti. Doi bărbaţi au fost înjunghiaţi pe o stradă din […]
Andrei Baciu: Un grup de experţi va analiza datele privind raportarea persoanelor decedate de COVID-19

Secretarul de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că un grup de experţi va analiza situaţia raportărilor cu privire la persoanele decedate în urma infecţiei cu noul coronavirus. „Există un grup de experţi care va analiza toate aceste chestiuni şi sperăm noi că în termenul cel mai scurt va putea să […]
Maramureş: O adolescentă de doar 16 ani a avut o reacție adversă severă după vaccinarea cu serul Pfizer

O tânără în vârstă de 16 ani a prezentat o reacţie adversă anafilactică, manifestată prin hipotensiune arterială, desaturare şi pierderea temporară a conştienţei, după administrarea dozei de vaccin Pfizer-BioNTech, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă, . „Persoana a avut acordul părinţilor pentru efectuarea vaccinului […]