Centre de vaccinare cu serul produs de Johnson&Johnson, deschise în 20 de judeţe

Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţat că vor fi deschise 24 de centre de vaccinare cu serul produs de Johnson&Johnson în 20 de judeţe, iar alte 20 de centre vor fi deschise în spitale. Potrivit acestuia, nu este necesară programarea la niciunul dintre aceste centre. ”Primele 24 de centre în care se foloseşte vaccinul dezvoltat […]

Alexandru Rafila, despre despre vaccinările anti-COVID-19 din România: În mod evident, trendul este descrescător

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat joi seară că este evident că în acest moment se înregistrează un trend descrescător al vaccinărilor anti-COVID-19, ceea ce ne îndepărtează de atingerea țintei de 10 milioane de persoane vaccinate până la finalul acestui an. ”În mod evident, trendul este descrescător. Astăzi chiar am […]

Gorj: Dosar penal deschis după ce o minoră a fost vaccinată

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări pentru neglijenţă în serviciu în cazul unei minore de 17 ani care a fost vaccinată la un centru din municipiul Târgu Jiu, deşi nu îndeplinea condiţiile imunizării cu serul destinat doar persoanelor majore, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu. Potrivit acestuia, […]

STUDIU. Vaccinul AstraZeneca, eficacitate de 85%-90% în Marea Britanie

Vaccinul anti-COVID-19 Oxford/AstraZeneca are, după administrarea celei de-a doua doze, o eficacitate între 85% şi 90% împotriva bolii simptomatice, a anunţat joi Public Health England (PHE), în urma analizei efectuate după administrarea acestui vaccin în rândul populaţiei britanice. Conform aceleiaşi analize, a fost remarcată o uşoară diminuare a eficacităţii la 10 săptămâni după prima doză. […]

Vaccinul împotriva HPV, distribuit către direcţiile de sănătate publică

Ministerul Sănătăţii informează că a distribuit 40.000 de doze de vaccin împotriva HPV (Human Papilloma Virus) către direcţiile de sănătate publică din ţară. Potrivit MS, cele 40.000 de doze de vaccin urmează să fie repartizate medicilor de familie. „Ministerul Sănătăţii a distribuit 40.000 de doze de vaccin împotriva HPV către direcţiile de sănătate publică din […]

Cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ. HARTA zonelor afectate

Meteorologii au actualizat din nou avertizările de ploi însemnate cantitativ, până vineri dimineaţă urmând să fie sub Cod galben 25 de judeţe. Pentru unele regiuni din 11 judeţe din zona Carpaţilor Meridionali, este în vigoare o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizarea Cod galben de ploi însemnate […]

Se strânge laţul! Şeful DNA: Persoane cu funcții de conducere în statul român sunt vizate în dosare de corupție legate de achiziții pentru combaterea pandemiei

DNA anchetează zeci de dosare în care persoane cu funcții de conducere în statul român au profitat de pandemie să se îmbogățească pe seama bolii, spune şeful DNA, Crin Bologa. Până în prezent, 133 de dosare s-au înregistrat în anul pandemiei. ”În pandemie am avut două tipuri de dosare: unele au ca obiect corupția în […]

MAI anunţă întrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea inculpaţilor cu ajutorul brăţării electronice

O serie de modificări ale prevederilor Codurilor Penal şi de Procedură Penală devin aplicabile, de vineri, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. Printre acestea, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de […]

Arad: Cod roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Sighişoara

Hidrologii au instituit joi seara un Cod roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Sighişoara, în judeţul Arad, avertizarea fiind valabilă până la ora 24:00. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri […]

Fum alb la Bruxelles! Acord provizoriu asupra Certificatului digital UE COVID-19

Instituţiile europene au ajuns joi la un acord provizoriu asupra Certificatului digital UE Covid-19, care va fi implementat vara aceasta. „Fum alb: avem un acord asupra propunerii Comisiei pentru un certificat digital Covid”, a anunţat pe Twitter comisarul Didier Reynders. „Oferim această nouă unealtă în timp record pentru a garanta libera mişcare pentru toţi cetăţenii”. […]