Scade numărul beneficiarilor de ajutor social. În ce judeţe s-au dat cei mai mulţi bani

Un număr de 156.944 de români au beneficiat de ajutor social în luna august a acestui an, cu 2.101 mai puţini decât în luna anterioară, arată datele transmise de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (9.988), Bacău (8.701) şi Buzău (7.774), iar cei […]

Rareş Bogdan, despre o posibilă demisie a premierului Cîţu după incendiul de la Constanţa: Nu rezolvi nimic printr-o demisie a unui om care nu s-a ocupat de domeniul respectiv

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, critică atitudinea opoziţiei după incendiul care a izbucnit la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de boli infecţioase Constanţa, el susţinând că ieşirile publice ale celor de la PSD pe acest subiect, care au avut loc la scurt timp de la tragedia în care şapte pacienţi au murit, sunt o dovadă […]

Harghita: Peste o mie de cartuşe din Primul Război Mondial, descoperite în albia Oltului

Peste o mie de cartuşe de infanterie, provenind cel mai probabil din Primul Război Mondial, au fost descoperite, duminică, în albia râului Olt, la faţa locului intervenind echipa pirotehnică a ISU Harghita. Muniţia a fost găsită între localităţile Sâncrăieni şi Sântimbru de un grup de pescari, a informat ISU Harghita. „Echipajul pirotehnic a identificat şi […]

Sorin Cîmpeanu: Controalele în şcoli pentru respectarea regulilor sanitare vor începe de luni

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că acţiunile de control în şcoli privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19 vor începe de luni, 4 octombrie. „Am insistat să fie cuprinsă şi în Hotărârea CNSU – intensificarea acţiunilor de control din partea inspectoratelor şcolare judeţene, direcţiilor de sănătate publică şi a […]

Rareş Bogdan ştie ce scor ar lua PNL dacă se va ajunge la alegeri anticipate

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, consideră că organizarea de alegeri anticipate este ”imposibilă” în sistemul constituţional românesc. ”Odată un parlamentar ajuns în Palatul Parlamentului – cel puţin 20% din cei de acolo nu credeau neam de neamul lor că vor ajunge – şansa să voteze pentru a-şi pierde mandatul pentru un posibil mandat recâştigat este zero, […]

Sălaj: Măsuri suplimentare anti-COVID într-o comună ce a depăşit incidenţa de 12 la mia de locuitori

Interzicerea desfăşurării de nunţi sau petreceri, portul măştii în spaţiile deschise şi interzicerea deplasării persoanelor nevaccinate pe timp de noapte, în week-end, se numără printre măsurile suplimentare aprobate de autorităţile judeţene duminică, pentru comuna Crişeni, unde incidenţa îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 este, în prezent, de 12,21 la mia de locuitori,. „Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă […]