STUDIU. Dintre vârstnicii vaccinați, numai cei foarte bătrâni și bolnavi mor de COVID-19

Persoanele vârstnice vaccinate împotriva COVID-19 prezintă o probabilitate foarte mică de a muri din cauza acestei maladii, cu excepţia cazului în care sunt foarte bătrâne şi deja grav bolnave înainte de a se vaccina, potrivit unui studiu italian ale cărui concluzii au fost publicate miercuri. Studiul, realizat de Institutul Naţional al Sănătăţii (ISS) din Italia […]
Directorul Spitalului Judeţean Slobozia: Peste 92-95% dintre pacienţii cu COVID sunt nevaccinaţi şi ajung la noi după multe zile de stat acasă

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia, Liviu Patrichi, afirmă că unitatea medicală are un aflux foarte mare de pacienţi cu COVID, iar peste 92-95% dintre aceştia sunt nevaccinaţi şi ajung la spital după multe zile de stat acasă. „Situaţia din Spitalul Judeţean Slobozia nu diferă foarte mult de cea critică a spitalelor din ţară, […]
Bihor: Gropile din cimitire vor fi săpate cu utilaje, din cauza numărului mare de decese COVID

Primăria Oradea anunţă că timpul de aşteptare pentru programarea unei înmormântări este de aproximativ o săptămână, având în vedere numărul foarte mare de decese, în ciuda faptului că a fost suplimentat personalul care lucrează pentru săparea gropilor. De săptămâna viitoare, municipalitatea anunţă că se vor distribui locuri de veci în parcela nouă a cimitirului, unde […]
Victor Ciutacu, ironic după anunţul de la Cotroceni: De săptămâna viitoare începe vânătoarea nocturnă de viruși

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, după discuţia cu responsabil din domeniul sănătăţii şi cu premierul Florin Cîţu pe tema măsurilor de limitare a efectelor pandemiei, că s-a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă două săptămâni, de luni şi că tot de luni masca va deveni obligatorie peste tot. Citeşte şi: Iohannis: […]
Florin Cîţu, după anunţul şefului statului privind noile restricţii anti-COVID: Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura cadrul juridic

Premierul interimar Florin Cîţu a afirmat, miercuri seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat noi restricţii, că Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru asigura cadrul juridic, după ce soluţiile concrete vor fi stabilite cu specialiştii. ”În acelaşi timp, asigurăm vaccinurile şi logistica necesară”, a precizat premierul, reiterând ideea că vaccinarea […]
Situaţia epidemiologică din şcoli: 16.168 de elevi şi 5.590 de angajaţi din învăţământ, confirmaţi cu COVID-19

Un număr de 16.168 de preşcolari şi elevi şi 5.590 angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu COVID-19. Potrivit Ministerul Educaţiei, în urma centralizării raportărilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, miercuri, situaţia epidemiologică este următoarea: * Preşcolari/elevi confirmaţi COVID-19: 16.168; * Angajaţi din învăţământ confirmaţi COVID-19: 5.590 de persoane; * Unităţi cu activitatea faţă în faţă […]
Bacău: Una din trei persoane testate gratuit pentru SARS-CoV-2 în cadrul programului „OXIGEN”, depistată pozitiv

O treime dintre persoanele testate gratuit pentru SARS-CoV-2, în cadrul programului „OXIGEN” derulat de Primăria Bacău, au fost depistate pozitiv, a declarat, miercuri, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu. În cele două zile de la demararea programului au fost testaţi 126 băcăuani, iar la 47 dintre aceştia a fost depistat virusul. „Asistăm la o rată de pozitivare […]
În plină criză a campaniei de vaccinare anti-COVID s-a lansat Forumul Român Pro-Vaccinare
Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare şi Promovare a Sănătăţii (SRSVPS), Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), Asociaţia Română a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente (ARPIM), cu susţinerea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), au anunţat miercuri lansarea Forumului Român Pro-Vaccinare, o iniţiativă creată cu scopul de a contribui la […]
Iohannis: Şcolile intră în vacanţă două săptămâni. Cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri seara, după discuţiile de la Palatul Cotroceni cu actorii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei, că în perioada următoare vor fi instituite o serie de restricţii anti-COVID, dată fiind transmiterea comunitară extinsă a tulpinii Delta care face ca cifrele să fie din ce în ce mai alarmante. Potrivit președintelui, românii […]
Primăria Suceava revine la restricţiile din lockdown-ul naţional din 2020

Municipalitatea suceveană a reluat, din această săptămână, măsuri aplicate în carantina din primăvara anului trecut, în condiţiile în care numărul de cazuri active de COVID-19 este de 901, iar rata de infectare a ajuns la 7,09 la mie, a anunţat, miercuri, primarul Ion Lungu. El a precizat că la Primărie se lucrează, începând din 25 […]