Paris: Proteste de amploare împotriva certificatului de vaccinare

Francezii au ieșit din nou sâmbătă pe străzi, nemulțumiți de transformarea certificatului verde într-unul de vaccinare. Protestele vin pe fondul obligativităţii ca permisul de sănătate să devină un permis de vaccinare, care elimină posibilitatea prezentării unui test tegativ. Totodată, urmează să fie dezactivate apoximativ o jumătate de milion de astfel de documente, pentru că oamenii […]

Bilanţ oficial: Violenţele din Kazahstan, soldate cu cel puţin 225 de morţi

Violenţele din Kazahstan – care au început prin manifestaţii paşnice împotriva creşterii preţului la gazul lichefiat, utilizat ca principal carburant auto – s-au soldat cu 225 de morţi, au anunţat sâmbătă autorităţile, creştere spectaculară în raport cu bilanţurile oficiale precedente, relatează AFP. „În timpul stării de urgenţă, corpurile a 225 de persoane au fost aduse […]

Suceava: Un profesor și o educatoare, reținuți pentru agresiune sexuală

Două persoane bănuite de agresarea sexuală a unor minori au fost fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, acestea fiind cercetate în două dosare distincte, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. Din informațiile Digi24, profesorul ar fi fost înregistrat de o elevă, în timp ce îi făcea avansuri. Iar educatoarea ar […]

ANM: Cod galben de vânt puternic, în zece judeţe

Meteorologii au emis, sâmbătă seară, cod galben de vânt puternic în zece judeţe, pentru următoarele ore. În zonele joase, rafalele pot avea între 55 şi 90 de kilometri la oră, iar la munte pot depăşi 110 de kilometri la oră. Potrivit ANM, până la ora 23.00, este cod galben de vânt puternic în zeci de […]

Peste 5,5 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei la nivel global

5.519.380 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanţ stabilit de AFP. Cele mai multe decese s-au înregistrat în SUA (849.061). Brazilia este pe locul doi, cu 620.796 de decese, urmată de India (485.350) şi Rusia (319.911), potrivit sursei citate de News.ro. Organizaţia […]

Buzău: Poliţist anchetat pentru provocarea unui accident rutier, după ce a plecat de la prostituate. Agentul a refuzat testarea alcoolemiei

Un agent de poliţie din Râmnicu Sărat este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat testarea alcoolemiei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău. Evenimentul rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe un drum judeţean, în localitatea Topliceni. „Din primele date de la faţa locului a reieşit că, […]

VIDEO. Nicolae Robu, baladă rock pe versurile lui Mihai Eminescu: Trăim vremuri tulburi

Fostul primar al municipiului Timişoara, Nicolae Robu, i-a adus un omagiu poetului naţional, Mihai Eminescu, compunând o baladă rock pe versurile acestuia. Robu a postat compoziţia pe pagina sa de Facebook. ”Vă ofer o altă compoziţie muzicală a subsemnatului – omagiu poetului nepereche Mihai Eminescu”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Nicolae Robu, alături de înregistrarea […]