Atac cibernetic masiv asupra unor publicaţii prestigioase din SUA şi Marea Britanie. China, principalul suspect

Grupul american de presă News Corp, care publică The Wall Street Journal şi cotidienele britanice The Times şi The Sun, anunţă vineri că a fost vizat, în ianuarie, de un atac cibernetic care pare să fie comis de către spioni chinezi, relatează AFP. News Corp precizează, într-un document depus la ”jandarmul” bursei americane, că platforma […]
Bogdan Cojocaru, prefect de Iaşi: Mihai Chirica are restricţii de a intra în Primărie şi de a-şi încasa salariul

Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, susţine că primarul Mihai Chirica, pus sub control judiciar de procurorii DNA timp de 60 de zile, nu va avea acces în Primărie şi nici nu va încasa salariu, adăugând că Prefectura va analiza dacă se impun şi alte măsuri. ”Am discutat cu colegii din Prefectură. Potrivit documentului pe care […]
Adriana Pistol, despre evoluţia valului V al pandemiei: Încă vom avea creştere, dar nivelul creşterii nu e accelerat

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Adriana Pistol a declarat, vineri seară, că ne apropiem de un platou al cazurilor de COVID-19, dar cu toate acestea va mai urma o creştere uşoară. Ea nu a exclus ca săptămâna viitoare să avem 50.000 de cazuri de COVID-19. Întrebată într-o conferinţă de presă, de vineri seară, […]
DPA: Klaus Iohannis, în cărţi pentru şefia NATO, după plecarea din funcţie a lui Jens Stoltenberg

NATO îi caută un succesor lui Jens Stoltenberg, al cărui mandat de secretar general al organizației expiră pe 1 octombrie. Pe lista de posibile nume pentru această poziție figurează și cel al președintelui Klaus Iohannis, potrivit unor surse din interiorul alianței. Jens Stoltenberg urmează să preia funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei. La […]
DOCUMENT. Dacian Cioloș, pus la zid pe grupurile interne ale USR

Conflictul intern din USR ia amploare şi mai mulţi lideri ai partidului, membri și simpatizanți îl atacă pe Dacian Cioloș, după atacul lansat de acesta la adresa predecesorului său, Dan Barna. După ce Dacian Cioloș a amenințat că își dă demisia dacă nu i se votează programul politic prin care ar dori de fapt să […]
România, fără șanse la medalii la JO 2022. Eduard Novak: Trebuie să vedem realitatea

Românii vor avea 22 de reprezentanți la Jocurile Olimpice de Iarnă din China. Ministrul Eduard Novak nu crede că România va obține vreo medalie, din moment ce Guvernul nu s-a precoupat prea mult în ultimele decenii să investească în sporturile specifice sezonului rece. Singura disciplină la care România ar putea obține o clasare onorabilă ar […]
Alexandru Rafila a negociat la Roma tratarea unor cazuri grave de copii români în spitalele din Italia

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, în cadrul vizitei sale în Italia, unde s-a deplasat pentru a semna un memorandum în domeniul Sănătăţii, cu omologul său italia, Roberto Speranza, că prin acest memorandum se pun bazele unor colaborări în domeniul sănătăţii publice. Un exemplu este colaborarea care va permite accesul unor cazuri grave de […]
Sorin Grindeanu cere să fie luate la puricat contractele în care apar revendicări. Foşti angajaţi din sistem, suspectaţi că pun beţe în roate

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, intenţionează să emită un Ordin prin care toate situaţiile din contracte în care apar revendicări să se constituie în dosare care să fie trimise spre cercetare autorităţilor competente. Potrivit ministrului, multe dintre aceste claim-uri (n.r. revendicări în justiţie sau litigii comerciale privind despăgubiri), a căror valoare a ajuns la un miliard […]
Ministrul Educaţiei: 8.005 teste de salivă pozitive în ultima săptămână, dintre care 4.492 confirmate RT-PCR

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis vineri seara că, în săptămâna 31 ianuarie – 4 februarie, au fost raportate 8.005 teste de saliva pozitive, 56,11% dintre acestea fiind confirmate RT-PCR. ”Conform raportărilor inspectoratelor şcolare, până vineri, 4 februarie, ora 18.00, efectuarea de teste antigen pe bază de salivă din unităţile de învăţământ, în săptămâna 31 […]
În România nu se mai intră decât cu vaccinare cu schema completă, inclusiv booster. Adriana Pistol, precizări despre certificatul COVID-19

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a făcut vineri seară noi precizări despre certificatul digital Covid-19 şi formularul de localizare a pasagerului. Deciziile autorităţilor române ţin cont de deciziile europene. Pistol a confirmat că cine vrea să intre în România trebuie să prezinte un certificat de vaccinare dar nu mai vechi de 270 […]