Vasile Dîncu recunoaşte că România are probleme cu industria de apărare: Achiziţionăm din afară tehnică importantă

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, marţi seară, că industria de apărare are ”două viteze”, una în sectorul privat care s-a modernizat şi alta în sectorul de stat care a rămas ”la nivelul tranziţiei”. Dâncu a precizat că un program de înzestrare a Armatei ar dura şapte ani. Vasile Dîncu a declarat marţi seară într-o […]
Un sutien inteligent care detectează tumori mamare, câştigătorul premiului Explorer 2022

Un sutien inteligent care monitorizează şi detectează în mod precoce cancerul de sân şi alte afecţiuni mamare, evitând astfel o diagnosticare târzie şi un tratament tardiv, a câştigat marţi marele premiu la Explorer 2022 – programul de promovare a iniţiativelor, lansat de Universitatea Pompeu Fabra (UPF), din Barcelona (Spania). Potrivit UPF, proiectul, intitulat UBRA, are […]
Leonid Kravciuk, primul preşedinte al Ucrainei, a murit la vârsta de 88 de ani

Primul preşedinte al Ucrainei independente şi unul dintre groparii URSS, Leonid Kravciuk, a murit marţi la vârsta de 88 de ani, în plină invazie rusă asupra ţării sale, a anunţat primarul Kievului, Vitali Kliciko, potrivit AFP. „O mare pierdere pentru întreaga Ucraină. Astăzi, Leonid Kravciuk a murit – primul preşedinte al Ucrainei, primul preşedinte al […]
UE vrea să majoreze exporturile de alimente ale Ucrainei pe cale terestră

Uniunea Europeană a finalizat un plan pentru a facilita exporturile, pe rutele terestre, pentru stocurile de produse alimentare ale Ucrainei, în condiţiile în care invazia rusească a blocat accesul la porturile ucrainene la Marea Neagră, transmite Bloomberg. Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Comisia Europeană va analiza miercuri o strategie care să rezolve aspectele […]
Tanczos Barna explică ce s-a întâmplat de fapt la meciul de hochei dintre România și Ungaria: Jucătorii au ascultat și au plecat

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a vorbit despre incidentul de la Campionatul Mondial de hochei masculin din Slovenia și susține că, deși a fost acuzat că a stat în galeria Ungariei, el a fost prezent acolo pentru a susține echipa națională a României. „Nu s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc în locul imnului național al României”, a […]
Ucraina va opri fluxul de gaze ruseşti către Europa printr-un nod de tranzit important şi va folosi o alternativă

Ucraina a anunţat marţi că va suspenda fluxul de gaze ruseşti printr-un punct de tranzit care livrează aproape o treime din gazele care tranzitează teritorul ucrainean către Europa, dând vina pe Moscova pentru această mişcare şi spunând că acestea vor avea loc pe altă rută. GTSOU, care operează sistemul de gaze al Ucrainei, a declarat […]
Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu COVID-19

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu COVID-19, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu, într-o postare pe contul său de Twitter, potrivit Reuters. „Este vaccinat cu schema completă şi are simptome uşoare”, a scris ea. Şeful NATO „va continua să îşi îndeplinească de acasă îndatoririle”, în acord cu […]
Cadariu: Fac apel către instituţiile publice să pună la dispoziţia salariaţilor voucherele de vacanţă

Ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a făcut apel marţi seara către instituţiile publice să pună la dispoziţia salariaţilor acele vouchere de vacanţă, şi îi încurajează pe salariaţi să îşi facă rezervări pentru concedii, iar pe agenţi să scoată pachete de rezervări timpurii, în ideea că cel puţin un milion de români vor avea tichete de […]
Europol, după ce tavanul de la o secţie de poliţie din Dâmboviţa s-a prăbuşit din senin: România lucrului bine făcut

„În curând vom fi nevoiți să intrăm în serviciu echipați cu căști de protecție pentru șantier”, spune Europol după ce tavanul secției de Poliţie din Orașului Pucioasa, județul Dâmbovița s-a prăbușit din senin. Sindicaliștii de la Europol au lansat un semnal de alarmă asupra pericolului la care sunt expuşi agenţii inclusiv în birouri. Un exemplu […]
Dmitro Kuleba: Pentru Ucraina, aderarea la UE este o chestiune de război sau de pace

Aderarea Ucrainei la UE, în contextul invadării ţării de către Rusia, a devenit o „chestiune de război sau de pace”, a estimat marţi ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, relatează AFP. „Ţin să subliniez că aderarea Ucrainei la UE este o chestiune de război sau de pace în Europa”, a declarat Kuleba în cadrul unei […]