Ministerul Educaţiei anunţă publicarea rezultatelor Programului-Pilot de Testare Standardizată – Dintre elevii testaţi, aproximativ 20 la sută se află în zona de risc educaţional şi circa jumătate sunt în zona de performanţă limitată

Ministerul Educaţiei anunţă publicarea rezultatelor Programului-Pilot de Testare Standardizată, desfăşurat la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie. Rezultatele arată că aproximativ 20 la sută dintre elevii testaţi se află în zona de risc educaţional şi circa jumătate dintre elevii care au participat la teste sunt în zona de performanţă limitată. „Testările standardizate pot produce […]
Constanța: Transport gratuit pentru locuitorii din Mangalia şi turiştii din staţiuni, cu autobuze electrice, de la 1 august

Primăria Mangalia a anunţat că locuitorii municipiului şi turiştii din staţiunile care îi aparţin vor putea călători gratuit, de la 1 august, cu autobuze electrice. Primăria Mangalia a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că va scoate pe traseu, de la 1 august, autobuzele electrice achiziţionate în cadrul unui proiect cu fonduri UE, care vor […]
Liderul PMP cere scoaterea UDMR de la guvernare după scandalul generat de afirmațiile lui Viktor Orban

Preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, a cerut, vineri, la Piatra-Neamţ, liderilor PSD şi PNL să se delimiteze de UDMR până când formaţiunea maghiară nu îşi va clarifica poziţia faţă de discursul premierului Ungariei, Viktor Orban. Tomac a subliniat că este regretabil faptul că preşedinţii celor două partide au avut o poziţie publică abia după o […]
Boc îl pune la punct pe Viktor Orban: ‘Reînvie demonii trecutului! Dacă lași declarațiile să facă pui te trezești cu ce ne-am trezit în perioada interbelică’

Fostul premier al României, Emil Boc, critică declarațiile liderului de la Budapesta, Viktor Orban, care a vorbit națiunea maghiară la Băile Tușnad. „Am asistat la niște declarații ale premierului Ungariei Viktor Orbán în România care au menirea de a îngrijora, pentru că vin în aceeași linie de a reînvia demonii trecutului, a readuce conceptul biologic […]
Alexandru Muraru (PNL): „Viktor Orban trebuie izolat internațional, regimul său e o sursă de derapaj la adresa valorilor europene”

Deputatul liberal Alexandru Muraru susține, într-un comunicat de presă, că premierul ungar Viktor Orban instigă la un experiment social de factură eugenică. “Școala de vară de la Tușnad s-a transformat în acest an, din păcate, într-o tribună în care s-au proliferat mesaje incompatibile cu valorile Uniunii Europene și valorile umaniste la care am aderat ca […]
Un nou caz de variola maimuţei a fost confirmat în România

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, un nou caz de variola maimuţei în România. ”Un nou caz de variola maimuţei a fost confirmat în România. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani din Giurgiu”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii. Sursa citată a precizat că starea pacientului este bună şi se află în izolare la domiciliu. […]
Sorin Grindeanu este ‘100% de acord’ cu apelul către UDMR făcut de Klaus Iohannis

Vicepremierul Sorin Grindeanu (PSD) spune că este „100% de acord” cu ce a declarat președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a cerut explicații de la liderii UDMR, care l-au aplaudat pe premierul ungar. „Am să fiu foarte scurt. Am văzut ce a declarat președintele Iohannis. Sunt 100% de acord cu declarația președintelui Iohannis. Cred că e […]
Consiliera lui Viktor Orban, Zsuzsa Hegedus, s-a răzgândit în legătură cu demisia: Poate conta pe sprijinul meu

Zsuzsa Hegedűs, consiliera lui Viktor Orban, s-a răzgândit în legătură cu demisia și declarația lui Viktor Orbán privind amestecul de rase. Ea îl acuzase pe liderul de la Budapesta că a avut un discurs pe placul „celor mai însetați de sânge, care urăsc rasele, un text pur nazist, demn de Goebbels”, potrivit cotidianului maghiar Nepszava. Zsuzsa […]
UDMR a intrat într-un cerc vicios din care nu știe cum să iasă, are o dependență de Budapesta și de premierul Viktor Orban

Coaliția este importantă și are nevoie de stabilitate, iar astfel de discuții ar fi trebuit să aibă loc între partenerii de coaliție, a declarat vineri senatorul PSD Titus Corlățean, întrebat despre oportunitatea rămânerii UDMR la guvernare, în contextul reacției sale la declarațiile controversate făcute de premierul ungar la Băile Tușnad. Fostul ministru de externe este […]
Alina Gorghiu, despre declaraţiile lui Viktor Orban în România: Guvernarea nu are de ce să fie afectată de declaraţiile premierului maghiar

Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu a declarat, vineri, despre declaraţiile lui Viktor Orban în România şi poziţionarea liderilor UDMR pe acest subiect că guvernarea nu are de ce să fie afectată de declaraţiile premierului maghiar. Ea a menţionat că în momentul acesta, crede că această coaliţie trebuie să funcţioneze în continuare. Dacă eram […]