O bucată din Zidul Berlinului va fi donată Primăriei Municipiului Bucureşti în cadrul evenimentului „Germania şi Noua Ordine Europeană”

O secţiune autentică din Zidul Berlinului, simbol al opresiunii comuniste în Europa, va fi donată, în cadrul evenimentului „Germania şi Noua Ordine Europeană” din 4 octombrie, în curtea Academiei Române, de către ISPRI şi LARICS Primăriei Municipiului Bucureşti, în scopul comemorării acestei importante părţi din istoria Europei, a Germaniei şi a României. Evenimentul „Germania şi […]

Universităţile îşi deschid porţile pentru noul an. Iohannis, prezent la festivitatea de la Universitatea „Ion Mincu”

Festivităţi de deschidere a noului an universitar vor avea loc luni la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, dar şi la mai multe facultăţi ale Universităţii din Bucureşti. Preşedintele Klaus Iohannis va participa la festivitatea organizată la Universitatea de Arhitectură şi […]

„Pare inevitabil”. Ucraina începe să creadă că poate recuceri Crimeea

Chiar dacă Rusia revendică din ce în ce mai mult teritoriu din Ucraina, ucrainenii au început să creadă din ce în ce mai mult că pot recupera Crimeea, relatează The Guardian. Tamila Tasheva, cel mai înalt reprezentant al președintelui Volodimir Zelenski pentru Crimeea, și echipa ei își petrec zilele discutând despre chestiuni precum câți profesori sau […]

Nicuşor Dan a iniţiat demersurile pentru mutarea monumentului dedicat fostului ministru liberal Alexandru Constantinescu pe vechiul amplasament

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan anunţă că a iniţiat demersurile pentru reamplasarea monumentului dedicat fostului ministru liberal Alexandru Constantinescu pe vechiul amplasament, situat la intersecţia dintre strada care îi poartă numele şi strada Căpitan Av. Nicolae Drossu. El a arătat că monumentul a fost dezvelit în urmă cu exact 90 de ani, însă comuniştii […]

Şeful CNAIR cere verificări şi intervenţii suplimentare pe drumurile care tranzitează zone montane, după accidentul din Defileul Jiului

Şeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat, duminică, după accidentul din Defileul Jiului, în care un bărbat a murit după ce un bolovan a căzut pe autoturism, că a cerut, din nou, tuturor directorilor regionali din cadrul CNAIR să realizeze verificări şi intervenţii suplimentare pe drumurile care tranzitează zone montane. ”Ca urmare a tragicului eveniment de […]

Șeful Pentagonului nu consideră iminentă o invazie a Chinei în Taiwan

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, nu consideră iminentă o eventuală invazie a Chinei în Taiwan, însă s-a arătat de părere că Beijingul încearcă să stabilească un „nou normal” prin activitățile militare pe care le efecutează în jurul insulei, transmite Reuters. O vizită efectuată pe insulă la începutul lunii august de președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy […]

Poliţia Română anunţă primul caz de folosire a brăţării electronice de monitorizare: un bărbat care şi-a agresat partenera

Poliţia Română anunţă primul caz de folosirea a brăţării electronice de monitorizare, în cazul unui bărbat care şi-a agresat partenera. În cauză, a fost emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supraveghere electronică. Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 a fost sesizată, duminică, prin […]