Peste 2500 de persoane cer, printr-o petiţie, implementarea un program naţional de investigaţii pentru depistarea cancerului mamar

O petiţie adresată ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, solicită acestuia să implementeze cu prioritate un program naţional de investigaţii pentru depistarea cancerului mamar, demersul fiind iniţiat de declic.ro în condiţiile în care există un draft privind un asemenea program, dar acesta nu este finalizat de doi ani. Statisticile arată că în România, la fiecare oră, o […]

Erdogan spune că l-a avertizat pe Macron despre colaborarea dintre compania franceză Lafarge și Statul Islamic din Siria

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că a avertizat Franţa cu privire la colaborarea dintre Lafarge şi gruparea Stat Islamic din Siria, transmite AFP, citată de Agerpers. „Când am explicat cum gigantul cimentului Lafarge a sprijinit organizaţiile teroriste din nordul Siriei (…), francezii nu au înţeles”, a spus preşedintele Erdogan, care precizează că […]

Italia: Premierul Giorgia Meloni şi miniştrii săi au depus jurământul

Noul premier Giorgia Meloni şi miniştrii săi, care formează guvernul cel mai de dreapta şi cel mai eurosceptic al Italiei din 1946, au depus jurământul sâmbătă dimineaţă jurământul la Palatul Quirinale, relatează AFP, citată de Agerpres. Ceremonia din palatul care domină Roma, reşedinţă a papilor şi regilor Italiei înainte de a deveni sediul preşedinţiei Republicii, […]

Japonia şi Australia semnează un pact de securitate istoric

Australia şi Japonia au semnat sâmbătă un pact de securitate menit să contracareze creşterea puterii militare a Chinei, relatează AFP, citată de Agerpres. În vizită în Australia, premierul nipon Fumio Kishida s-a întâlnit cu omologul său Anthony Albanese la Perth, pentru a remania acordul vechi de 15 ani, redactat într-un moment în care atacurile jihadiste […]

Blinken spune că Putin nu are niciun interes să pună capăt războiului

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, spune că americanii vor menţine contactele cu Rusia, dar că orice diplomaţie mai largă depinde de preşedintele Vladimir Putin, care îşi va manifesta interesul „în oprirea agresiunii”. Potrivit The Guardian, Blinken a declarat vineri într-o conferinţă de presă comună cu ministrul francez de externe, Catherine Colonna, la Washington, […]

Emil Boc, după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv la o substanţă interzisă: Sunt alături de tine în drumul sigur spre Adevăr şi Dreptate!

Primarul Clujului, Emil Boc, işi exprimă susţinerea faţă de Simona Halep, după ce sportiva a fost depistată pozitiv la o substanţă interzisă. Boc crede în nevinovăţia Simonei Halep şi anunţă că este alături de ea ”în drumul sigur spre Adevăr şi Dreptate”. ”Dragă Simona, cred în nevinovăţia ta şi în buna ta credinţă! Simona Halep […]