2023, unul din cei mai dificil ani pentru angajaţii băncilor după criza financiară

Sursa foto: Arnd Wiegmann / REUTERS

Băncile din întreaga lume au eliminat peste 60.000 de posturi în 2023, care a fost unul din anii cu cele mai mari disponibilizări în sectorul bancar după criza financiară mondială, informează Financial Times.

În paralel, băncile de investiţii au suferit în 2023 al doilea an de scădere a comisioanelor pe măsură ce numărul tranzacţiilor şi al listărilor publice iniţiale s-a redus, astfel că marile bănci de pe Wall Street nu au avut altă soluţie pentru protejarea marjelor de profit decât să reducă personalul.

„Nu există nicio stabilitate, nicio investiţie, nicio creştere în majoritatea băncilor şi este posibil să fie şi alte disponibilizări”, spune Lee Thacker, proprietarul firmei de headhunting Silvermine Partners.

Potrivit calculelor făcute de Financial Times, 20 din cele mai mari bănci ale lumii au eliminat cel puţin 61.905 de posturi în 2023, comparativ cu peste 140.000 de posturi eliminate de aceleaşi bănci în perioada crizei financiare mondiale din 2007-2008. Financial Times precizează însă că datele sale nu includ şi restructurările făcute la băncile mici astfel că este posibil ca cifra totală să fie mai mare.

Datele arată că precedentele valuri de disponibilizări semnificative de la bănci, precum cele din 2015 şi 2019, au afectat în principal băncile europene care se străduiau să facă faţă dobânzilor extrem de mici. În 2023 însă cel puţin jumătate din reducerile de posturi au fost efectuate la marile bănci de pe Wall Street, ale căror activităţi de tip investment banking au fost afectate de viteza cu care dobânzile au fost majorate în SUA şi Europa. În multe din aceste cazuri, băncile au inversat pur şi simplu angajările pe care le-au făcut la ieşirea din pandemie, când cererea mare pentru activităţi de tip investment banking a declanşat o cursă pentru atragerea de talente în rândul băncilor de investiţii.

Totuşi, cele mai mari disponibilizări efectuate de o singură bancă au venit după ce grupul elveţian UBS a preluat rivalul Credit Suisse, în luna martie a acestui an. În noiembrie, UBS a dezvăluit că a eliminat deja 13.000 de posturi din întregul grup combinat, care acum are un efectiv total de 116.000 de angajaţi. Însă directorul general Sergio Ermotti a avertizat că 2024 va fi un „an de cotitură” pentru fuziunea primelor două bănci elveţiene iar analiştii se aşteaptă ca în lunile următoare să fie anunţate noi programe de disponibilizări.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: