Șeful CJ Ilfov a solicitat efectuarea unui control la DGASPC în cazul anchetelor la azile
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma, a anunţat că a solicitat efectuarea unui control la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov, după anchetele autorităţilor la azile. „Condamn cu fermitate abuzul şi neglijenţa în serviciu, în orice situaţie, în orice instituţie. (…) Este datoria noastră, ca societate, să protejăm vieţile şi […]
Fechet, primit cu pâine și sare într-o comună afectată de inundații: „Nu puteam să fiu nepoliticos”
După ce a fost primit cu pâine, sare și vin în una dintre comunele cele mai afectate de inundații, ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că nu a putut refuza autoritățile locale din Ighiu, Alba, pentru că „nu pot să fiu nepoliticos”. „Dacă m-ar fi întrebat înainte, i-aș fi rugat să nu mă aștepte cu niciun […]
Preşedintele Parlamentului R. Moldova: Diplomații din Transnistria, numai de diplomaţie nu se ocupă
La Chişinău există cazuri când „persoane sub statut de diplomaţi ai Federaţiei Ruse, repede ajung pe malul stâng al Nistrului, în Transnistria şi acolo numai de diplomaţie nu se ocupă”, a afirmat, miercuri, preşedintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, într-un interviu acordat Agerpres. În ceea ce priveşte o eventuală expulzare a diplomaţilor din Federaţia Rusă, […]
Boloş: Consolidarea bugetară prin creşterea veniturilor – o problemă de securitate economică
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a arătat, miercuri seară, după o discuţie cu reprezentanţi ai Consiliului Fiscal din România, că orice decizie ce va fi luată va trebui să respecte echitatea fiscală, progresul şi respectul faţă de banii românilor. Boloş a precizat că o problemă de securitate economică, la nivel naţional, este consolidarea bugetară prin creşterea […]
România are staţii de monitorizare pentru radiaţii. Fechet: Apa Mării Negre este sigură
În cazul unui accident radioactiv la centrala Zaporojie, în Ucraina, România are staţii de monitorizare şi vom afla despre acest eventual incident în câteva minute, iar într-o oră sau două vom putea afla şi dacă norul radioactiv se va îndrepta spre ţara noastră, a explicat miercuri seară ministrul Mediului, Mircea Fechet, invitat la Jurnalul de […]
Admitere liceu 2023: De astăzi, elevii pot completa fișele de înscriere
Între 6 și 17 iulie, în zilele de joi și vineri, absolvenții clasei a VIII-a, împreună cu părinții lor, completează fișele de opțiuni pentru înscrierea la liceu 2023, iar repartizarea computerizată are loc pe data de 19 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. „6 – 7 și 10 – 17 iulie 2023 – Completarea […]
UPDATE Moment istoric. Podul peste Dunăre a fost inaugurat
UPDATE Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat că podul care leagă Brăila de Tulcea este unul dintre cele mai mari şi sofisticate tehnic din Uniunea Europeană şi demonstrează că România are capacitatea de a dezvolta proiecte complexe de infrastructură. „Mă bucur în mod special să fiu astăzi reprezentantul Comisiei Europene la inaugurarea acestui […]