Weber: Cea mai bună formulă pentru un părinte de a-și controla copilul – să petreacă timp cu el
Cea mai bună formulă pentru un părinte de a-şi controla copilul este „să petreacă timp cu el în viaţa reală”, să îi ofere dragoste, grijă, protecţie, iar copilul va fi tentat să comunice mai mult cu părintele său în legătură cu ceea ce i se întâmplă, a declarat Renate Weber, Avocatul Poporului. „Cea mai bună […]
CNAIR: Deținătorii de vehicule istorice vor plăti tarif de utilizare și trecere pe rețeaua rutieră națională
Utilizatorii vehiculelor istorice vor avea obligaţia ca, începând din data de 16 octombrie, să achite tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă. „Începând cu data de 16.10.2023, zi până la care CNAIR va finaliza […]
Nicușor Dan: Valentin Stroe, noul șef al Poliției Locale București. Se va schimba organigrama
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat că Eduard-Valentin Stroe este noul director general al Poliţiei Locale Bucureşti, dar şi că îşi doreşte o modificare a organigramei, astfel încât numărul poliţiştilor care se ocupă de ordine publică să crească de la 130 la 200. El şi-a exprimat speranţa ca modificările făcute să aibă efecte […]
PNL, contra manifestărilor AUR de la începutul anului universitar. Stroe: Este o linie roșie
„PNL condamnă și sancționează astfel de manifestări și facem apel la dialog constructiv și la o comunicare echilibrată, pentru a construi un viitor în care valorile democratice sunt pilonii centrali”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, într-o postare pe Facebook. Ionuț Stroe a punctat că „deschiderea anului universitar la SNSPA a fost umbrită de acțiunile […]
Ministerul Cercetării: 100.000 de români vor beneficia de dezvoltarea competențelor digitale
Un număr de 100.000 de români vor beneficia de dezvoltarea competenţelor digitale, ca urmare a unei investiţii de 16.788.220 euro din PNRR, a informat, marţi, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. „Copiii de astăzi învaţă de la vârste fragede să folosească instrumente digitale. Generaţia mea a crescut cu tehnologia. Însă, pentru mulţi dintre părinţii şi prietenii […]
Brașov: Avocații își întrerup activitatea pe 24 ore, raliindu-se protestului UNBR
Avocaţii braşoveni îşi vor întrerupe, miercuri, activitatea, pentru 24 de ore, în cadrul unei campanii privind conştientizarea privind problemele cu care se confruntă profesia. Baroul Braşov se raliază, astfel, acţiunilor de protest iniţiate de Uniunea Naţională a Barourilor din România, care a decis, la începutul lunii septembrie, demararea campaniei „O zi fără avocaţi – ziua […]
Palatul Elisabeta: Întâlnire între premierul Ciolacu și Custodele Coroanei
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, l-a primit marţi, la Palatul Elisabeta, pe prim-ministrul Marcel Ciolacu. Premierul a fost întâmpinat în faţa Palatului Elisabeta de MS Margareta şi de ASR Principele Radu, care l-au invitat la dejun. După dejun, prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost invitat în Sala Regilor unde a semnat în Cartea de Aur a […]
Prahova: CNAIR, amendată din cauza marcajelor neconforme de pe DN 1B
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au aplicat o amendă Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din cauza marcajelor neconforme de pe DN 1B, care pot crea confuzie în rândul şoferilor. Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii care desfăşurau activităţi de verificare a sistematizării rutiere pe DN 1B, la intersecţia cu DC […]
Deca: Tehnologia – rol foarte important; odată cu oportunitățile, vin și responsabilitățile
Tehnologia joacă un rol foarte important în activitatea de zi cu zi şi din ce în ce mai important în mediul educaţional, însă, odată cu oportunităţile folosirii acesteia, vin şi responsabilităţile care ţin de protecţia copilului vizavi de siguranţa pe Internet, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Deca a participat la dezbaterea „Siguranţa copiilor […]
Tg Jiu: Pompier rănit la Cevedia, la început de an universitar
Adrian Marcu, unul dintre pompierii răniți în tragedia de la Crevedia, a fost premiat de către conducerea Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu, la deschiderea anului universitar 2023-2024. Pompierul a venit la festivitate cu mâinile bandajate, fiind în recuperare după ce a participat la stingerea incendiului. Marcat încă de cele întâmplate, Adrian Marcu nu a […]