Dănuţ Lupu, condamnat la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, revine în ţară, urmând a fi preluat de

Dănuţ Lupu, condamnat la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, revine în ţară, urmând a fi preluat de poliţişti şi dus la penitenciar

Fostul internaţional Dănuţ Lupu, condamnat la şapte luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, revine în ţară duminică după-amiază, el urmând a fi preluat de poliţişti de la Aeroportul Otopeni şi dus la penitenciar. Potrivit unor surse judiciare, Dănuţ Lupu ar urma să fie preluat, la sosirea în ţară, de către Poliţia Transporturi […]

Patriarhia Română oprește temporar pelerinajele în Israel

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunțat că nu vor mai pleca pelerini spre Israel. Pelerinajele programate se opresc temporar. De asemenea, acesta a făcut precizări și despre cei aproape 800 de pelerini care sunt acum în Țara Sfântă.   „În perioada următoare nu vor mai pleca pelerini spre Israel. Orice pelerinaj […]

Doi israelieni au fost uciși în Egipt

Mai mulți israelieni ar fi fost uciși duminică în cel puțin două locații din Egipt, potrivit presei egiptene și israeliene, transmit i24news.tv.   Ministerul israelian al Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că doi israelieni și un ghid turistic egiptean au fost uciși de un localnic, în Alexandria, precizând că autoritățile lucrează la acest incident.   […]

Poliţiştii de frontieră români au participat la salvarea a peste 400 de migranţi care se aflau pe o barcă de pescuit

Poliţiştii de frontieră de pe nava maritimă a Gărzii de Coastă MAI 1102, aflaţi în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „Themis 2023” sub egida Agenţiei Frontex, au participat la salvarea a 413 de cetăţeni străini aflaţi în pericol în Marea Mediterană. ”În data de 6.10.2023, în cadrul unei operaţiuni de căutare şi salvare desfăşurată […]

Papa Francisc: Războiul este o înfrângere, doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina

Papa Francisc (Inquam Photos/Octav Ganea)

Papa Francisc a ceru, duminică, încetarea atacurilor şi violenţelor din Israel, afirmând că terorismul şi războiul nu vor rezolva nicio problemă, ci doar vor aduce mai multă suferinţă şi moarte oamenilor nevinovaţi. „Războiul este o înfrângere, doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina”, a spus papa în discursul său săptămânal […]