Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini din România

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut marţi o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini din România, liderul PNL afirmând că anul trecut, ca o dovadă a încrederii în economia României, totalul investiţiilor străine a fost de aproape 11 miliarde de euro, bani care se reflectă în crearea de noi locuri de muncă, în dezvoltarea infrastructurii […]

Puterea Banilor – Cum alegem creditul potrivit

Că ne place sau nu, creditarea face parte din viața noastră și, mai devreme sau mai târziu, cu toții ajungem la ușa unei bănci, cerând o finanțare ori pentru îndeplinirea unui vis, ori ca să acoperim o nevoie, spune Adriana Armanu, în ediția de vineri, 13 octombrie a emisiunii Puterea Banilor. La intrebarea la ce […]

Ministrul Agriculturii anunţă că plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu trei luni

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, marţi, că măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, lucru pe care l-a convenit cu procesatorii şi comercianţii, în contextul în care vor veni sărbătorile de iarnă. Social-democratul a adăugat că va fi extinsă şi lista alimentelor […]

Europarlamentarul Dan Motreanu: România a primit încă 2,76 miliarde de euro prin PNRR

Dan Motreanu, europarlamentarul PNL, anunță că România a primit încă 2,76 miliarde de euro prin PNRR. Comisia Europeană a efectuat a doua plată către țara noastră în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. ,,România este printre primele șapte state membre UE care au accesat a două tranșă din PNRR. La 27 iunie 2023, Comisia […]

Președintele CJ Ilfov Hubert Thuma: ISU București-Ilfov are de astăzi o dronă de ultimă generație

Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a anunțat că ISU București-Ilfov are de astăzi în dotare o dronă de ultimă generație. ”Drona a fost cumpărată de noi, Consiliul Județean Ilfov, și donată către ISU-București-Ilfov. Ea va fi folosită în acțiunile de intervenție: incendii, inundații, în special misiuni de căutare și salvare de persoane, inclusiv pe […]

Presa internațională laudă întâlnirea lui Ciolacu cu Netanyahu

„Prim-ministrul Benjamin Netanyahu se întâlnește cu Marcel Ciolacu din România la Ierusalim. Ciolacu este însoțit în această vizită de mai mulți oficiali, printre care și Ministrul Apărării, Angel Tîlvar. Marcel Ciolacu este primul lider politic care vizitează Israel de la începutul războiului cu Hamas, conflictul izbucnind când gruparea teroristă din Gaza a efectuat un atac […]

Toate școlile din Ploiești primesc agent termic începând de miercuri

Primarul din Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a dispus livrarea energiei termice către toate școlile din oraș, începând de miercuri, 18 octombrie. Având în vedere temperaturile scăzute înregistrate în ultimele zile, la nivelul Ploieștiului, primarul Andrei Liviu Volosevici a dispus operatorului SC Termo Ploiești SRL furnizarea energiei termice în unitățile de învățământ ploieștene pentru asigurarea condițiilor […]

Paradă a prieteniei dintre Putin și Orban la Beijing

Președintele rus Vladimir Putin și cel mai apropiat aliat al său dintre liderii Uniunii Europene, premierul maghiar Viktor Orban – aflați amândoi la Beijing la invitația liderului chinez Xi Jinping – au reafirmat marți angajamentul față de relațiile bilaterale, pe fondul tensiunilor internaționale legate de războiul din Ucraina. Ungaria – care s-a opus multor inițiative […]

Polonia: Donald Tusk, favorit pentru a forma guvernul. PiS se îndreaptă spre opoziție

Sursa foto: Twitter

Rezultatul final al alegerilor parlamentare din Polonia a arătat că partidul de guvernare Lege și Justiție (PiS) și aliații săi nu au obținut numărul voturi necesare pentru un nou mandat de guvernare, deschizând calea pentru opoziția condusă de fostul premier Donald Tusk, relatează Reuters. Rezultatul final al alegerilor, anunţat marţi la Varşovia, a confirmat că […]

Ministerul Transporturilor Primul tren din „setul Alstom” va circula din decembrie

Primul tren de călători din setul contractat cu Alstom va circula de la sfârşitul lunii decembrie 2023 pe liniile ferate româneşti, dacă nu apare nimic neprevăzut, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ionuţ Săvoiu. „Pe baza informaţiilor noastre, avem certitudinea că în decembrie, pe liniile ferate româneşti, va circula primul […]