Valoarea facturilor neîncasate de Hidroelectrica a ajuns la trei miliarde de lei

Hidroelectrica, companie care a raportat un profit net record la nouă luni, de peste iun miliard de euro, a publicat și situația facturilor la energie electrică neîncasate: aproape trei miliarde de lei, la 30 septembrie 2023. Problemele de facturare de la Hidroelectrica, generate atât de desele schimbări de legislație care au afectat toți furnizorii dar […]

Infringement: Comisia Europeană solicită Romăniei și altor cinci state transpunerea Directivei privind deşeurile

comisia europeana UE

Comisia Europeană a decis joi iniţierea unei proceduri de infringement trimiţând scrisori oficiale de punere în întârziere României, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei şi Austriei în vederea remedierii deficienţelor în transpunerea Directivei 2008/98/EC privind deşeurile, astfel cum a fost modificată de Directiva (EU) 2018/851/EU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Directiva modificată stabileşte obiective obligatorii […]

Fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul „Veranda”

daniel horodniceanu

Daniel Horodniceanu, vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și fost șef al DIICOT, poate fi urmărit penal pentru abuz în serviciu și fals intelectual, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a desființat decizia de clasare a dosarului „Veranda”. Magistrații ÎCCJ cer ca Daniel Horodniceanu să fie urmărit penal pentru abuz în serviciu și fals […]

Oprea: Problema din industria de apărare legată de tichetele de masă, voucherele de vacanță

Radu Oprea

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat, joi, că solicitările angajaţilor din industria de apărare privind tichetele de masă, voucherele de vacanţă şi orele suplimentare au fost rezolvate, precizând că, în cursul zilei, va avea o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din acest domeniu. El a fost întrebat, la Palatul Victoria, despre un protest recent al unor […]

Israel-Hamas/Josep Borrell argumentează că ‘o oroare nu justifică alta și cere Israelului să nu se lase pradă mâniei’

EUROPARL.EUROPA.EU/ Josep Borrell

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a cerut joi Israelului „să nu se lase pradă mâniei” în lupta cu Hamas, deoarece „o oroare nu justifică alta”, transmit Reuters şi AFP. Şeful diplomaţiei europene a făcut remarcile respective în timpul unei vizite în Israel, după ce a mers […]

Știri din capitalele Europei, 16 noiembrie

Uniunea Europeană Contrar viziunii unei „fortărețe europene” care să țină departe migranții ilegali, Uniunea Europeană a propus miercuri deschiderea ușilor pentru migrația forței de muncă în contextul în care cele 27 de state membre nu mai pot asigura o sursă locală pentru ocuparea unor locuri de muncă esențiale. Prin această propunere, UE încearcă să rezolve […]

Dorin Recean: Limitarea și reducerea numerarului va contribui la lupta cu corupția

Dorin Recean

Cetățenii R. Moldova ar putea să nu mai poată efectua plăți în numerar mai mari de 100 de mii de lei lunar. Dacă valoarea tranzacției va depăși acest plafon, atunci aceasta va trebui efectuată doar prin transfer bancar, informează Radio Chișinău. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de cabinetul de […]