10.000 de credinciosi la „Bethleemul” României. Soarele a răsărit după codul roșu de zilele trecute
Aproape 10.000 de credinciosi au venit, de la primele ore ale dimineții, la „Bethleemul” României, la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei”, din apropierea localității Ion Corvin, cel mai sfânt loc de rugăciune al românilor. După viscolul de zilele trecute, pelerinii au parte de vreme bună. Sfântul Apostol Andrei, Cel Dintâi Chemat ucenic al lui Iisus Hristos […]
MAI: România și Serbia, cooperare la nivel european pentru cresterea capacității de răspuns în situații deurgență
Un proiect de cooperare transfrontalieră între România şi Serbia privind gestionarea situaţiilor de urgenţă a fost semnat de autorităţile din cele două ţări, urmând să fie implementat în beneficiul comunităţilor locale din zona de frontieră română-sârbă, a informat joi MAI. Astfel, miercuri, 29 noiembrie a.c., a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „A more […]
Avioane F-16 ale Forţelor Aeriene Turce, în România
Patru aeronave F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Turce au aterizat joi, în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea, urmând să participe la misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, anunţă MApN. ”Detaşamentul, format din aproximativ 80 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi patru aeronave F-16, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni […]
Se deschide sezonul de schi în stațiunea Straja. Marea surpriză pregătită pentru turiști
Sunt veşti bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. La Straja, ninsorile abundente din ultimele zile permit deschiderea sezonului de schi chiar de azi. În stațiunea Straja, situată la 1.500 de metri altitudine, vremea rece a permis folosirea tunurilor de zăpadă. În plus, a nins abundent, așa că vor fi deschise câteva pârtii de schi chiar azi. Pe turişti îi […]
Vacanțe mai scumpe în Grecia: De anul viitor, turiștii vor plăti o nouă taxă
Vacanțe mai scumpe pentru românii care vor să meargă în Grecia. De anul viitor, toți cei care vor ajunge pe teritoriul elen vor plăti o taxă climatică zilnică. Vorbim despre o taxă prin care grecii vor să acopere distrugerile făcute de incendiile și inundațiile violente. Premierul statului elen a explicat recent că taxa pe climă […]
Acord între Nuclearelectrica şi Framatome pentru producerea în România a radioizotopului Lutetium-177
SN Nuclearelectrica SA şi Framatome au anunţat semnarea unui acord de cooperare pentru a explora posibilitatea producerii izotopului medical Lutetium-177 la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă. Lutetium-177 este utilizat pentru o varietate de tratamente pentru cancer. Potrivit unui comunicat al SN Nuclearelectrica, domeniul de aplicare iniţial al acordului include un studiu tehnic de fezabilitate, bazat […]
La mulți ani de Sfântul Andrei!
Pe data de 30 noiembrie, toți creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei- recunoscut ca fiind creştinătorul neamului românesc. În spațiul românesc, Sfântul Andrei este una dintre cele mai apreciate figuri. În acest sens, trebuie să menționăm faptul că o mulțime de lăcașuri de cult poartă hramul acestuia, iar foarte mulți români (aproximativ 900.000) poartă numele de […]
Grindeanu: Peste 100 de kilometri de autostradă și drum expres vor fi finalizați până la sfârșitul anului
Până la sfârșitul anului vor fi finalizați peste 100 de kilometri de autostradă și drumuri expres, a transmis joi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Până la sfârșitul anului viitor, ar urma să fie dați în trafic 250 de kilometri de șosea de mare viteză, potrivit estimărilor șefului Transporturilor. „După cei 13,55 km din Autostrada Transilvania (Nușfalău […]
Acţiunea naţională „Pirotehnic” – Aproximativ şase tone de materiale pirotehnice au fost confiscate
Aproximativ şase tone de materiale pirotehnice au fost confiscate, iar poliţiştii au dat amenzi de aproape 200.000 de lei, în decurs de două luni, în cadrul acţiunii ”Pirotehnic” iniţiată de IGPR la nivel naţional. De asemenea, zeci de persoane sunt cercetate penal pentru nerespectarea regimului articolelor pirotehnice. Poliţia Română a transmis joi, printr-un comunicat de […]
Dolj: Un bărbat care a provocat un accident rutier, arestat preventiv pentru 30 de zile
Un bărbat din Craiova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a provocat un accident rutier având o alcoolemie 3.33 g/l alcool pur în sânge. El avea suspendat şi dreptul de a conduce. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au transmis că poliţiştii Secţiei nr.2 Poliţie Rurală Breasta au reţinut, pentru […]