2024 vine cu amenzi mai mari pentru șoferi. S-a schimbat legislația, iar amenzile de circulație mai mari anul acesta sunt valabile atât pentru conducătorii auto, cât și pentru cei care aleg să circule cu trotineta, dar și pentru pietoni. Costul unui punct de amendă este de 165 lei, față de 145 lei, cât era anul trecut, adică, 5% din salariul minim brut.
Cum este structurat noul sistem de sancțiuni pentru contravențiile rutiere, aflăm de la reporterul RRA, Alexandra Cristea: ”Noul sistem de sancțiuni rutiere este structurat pe cinci clase, patru pentru persoane fizice și ultima pentru persoanele juridice. Dacă în clasa întâi se pot da două-trei puncte de amendă, la clasa patru punctele de amendă pot ajunge la 20. Astfel, pentru lipsa centurii de siguranță amenda ar putea fi de maximum 495 lei, în timp ce pentru șoferii care nu respectă culoarea roșie a semaforului sancțiunea ar putea fi de maximum 825 lei și reținerea permisului pentru 30 de zile. Totodată, pentru neacordarea de prioritate în trafic sau pentru comportament agresiv, amenzile încep de la 900 lei și pot atinge suma de 1.320 lei și suspendarea permisului 60 de zile. De asemenea, pentru depășirea vitezei legale cu 50 km/h sau pentru cei prinși că au consumat alcool la volan cuantumul amenzilor se încadrează între 1.485 și 3.300 lei și reținerea permisului pentru o perioadă de 90 de zile. În cazul clasei a cincea destinată persoanelor juridice sunt prevăzute între 21 și 100 de puncte de amendă, valoarea sancțiunii ajungând la maximum 16.500 lei.”
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News