Până la sfârşitul anului, Bulgaria va deveni membră cu drepturi depline a Schengen şi zonei euro
Ministrul bulgar al transporturilor, Gheorghi Gvozdeikov, a declarat pentru postul de televiziune BNT că până la sfârşitul anului 2024, Bulgaria va deveni membră cu drepturi depline a Schengen şi zonei euro. Potrivit ministrului, Schengen reprezintă o posibilitate pentru dezvoltarea economică ridicată a Bulgariei. „Schengen permite acces rapid pentru mărfuri şi călătorii libere pentru persoane”, a […]
Carmencita Constantin: Eu când am venit, am găsit Federaţia Română de Gimnastică devalizată de marii antrenori
Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, pentru AGERPRES, că în momentul în care a preluat conducerea instituţiei a remarcat că gimnastica românească a fost „devalizată” de marii săi antrenori, care au acceptat în timp să lucreze în condiţii mult mai bune peste hotare. „Fiind plină de rezultate la scară mondială decenii întregi, […]
Buzău: Temperaturile ridicate din iarnă conservă şi dezvoltă 50% dintre dăunătorii ce afectează culturile agricole
O pondere importantă dintre dăunătorii şi bolile care afectează culturile agricole ar putea fi combătută de ger şi zăpadă, atrag atenţia specialiştii Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău în contextul temperaturilor din ce în ce mai ridicate pe parcursul ultimelor ierni. Potrivit cercetătorilor de la BRGV Buzău, lipsa precipitaţiilor din timpul iernii, variaţia extremă […]
2023 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor. Anul acesta, Boboteaza va fi cu temperaturi de primăvară
2023 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteo din România. Am avut și cel mai cald Crăciun, iar meteorologii ne anunță că anul acesta Boboteaza va fi o zi cu temperaturi de primăvară. Iarna vine, totuși, de săptămâna viitoare, cu ger și zăpadă. Anul 2023 a bătut mai multe recorduri în materie […]
Dan Motreanu: Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe Bucureşti-Giurgiu s-au efectuat în proporţie de 89%
Europarlamentarul PNL Dan Motreanu anunţă că lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe Bucureşti-Giurgiu s-au efectuat în proporţie de 89%, iar parlamentarii PNL Giurgiu cer Ministerului Transporturilor informări şi rapoarte trimestriale privind desfăşurarea lucrărilor la acest obiectiv. ”Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe Bucureşti-Giurgiu s-au efectuat în proporţie de 89%. Este un proiect la […]
Temperaturi de sub minus 40 de grade Celsius în nordul Europei
Temperaturile din nordul Europei au scăzut sub minus 40 de grade Celsius pentru prima dată după 2021, a anunţat institutul suedez de meteorologie SMHI, transmite agenţia DPA. În unele regiuni din nordul Suediei, cum ar fi oraşul Umea situat în nord-estul ţării, temperaturile au atins cea mai scăzută valoare din ultimii 12 ani, a anunţat […]
Debitul Dunării la intrarea în ţară este aproape dublu faţă de cel normal pentru această perioadă
La Galaţi, apele au depăşit malul în zona trecerii cu bacul. Debitul Dunării la intrarea în ţară este de 9.000 de metri cubi pe secundă, aproape dublu faţă de cel normal pentru această perioadă. Nivelul fluviului este foarte ridicat şi spre vărsare. La Galaţi, apele au depăşit malul în zona trecerii cu bacul, iar angajaţii […]
Corpul de Control al premierului, nereguli la Autoritatea Navală Română
Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o acţiune de control la Autoritatea Navală Română, care a vizat perioada 01.01.2020 – 01.01.2023 în urma căreia a descoperit mai multe nereguli. Astfel, în urma controlului, s-a descoperit că două societăţi au eliberat, fără a avea dreptul, un număr de 1779 de certificate de „Gas free” pentru […]
Sute de clujeni stau la coadă pentru un loc de parcare
Sute de clujeni au venit în prima zi lucrătoare a anului 2024, în fața Primăriei, acolo unde se depun cererile anuale pentru un loc de parcare. Oamenii au vrut să fie siguri că vor prinde o zonă unde să își parcheze mașinile, așa că unii s-au așezat la rând cu noaptea în cap. Deși Primăria […]
Sondaj IRES: Doar 16% dintre români cred că alegerile din 2024 vor avea un impact pozitiv asupra propriei vieți
Românii se așteaptă ca anul 2024 să fie ușor mai bun decât 2023, cel puțin din perspectiva politicii și a guvernării, relevă un sondaj IRES remis CaleaEuropeană.ro, care arată că cele patru runde de alegeri care marchează anul care tocmai a început sunt determinante pentru modul în care oamenii proiectează, în următoarele 12 luni, România, […]