Ionuţ Stroe, despre sondajul PNL: Cred că avem toate atuurile să ne stabilizăm ca singura forţă de dreapta credibilă
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri, despre sondajul PNL care dă formaţiunea pe locul doi, cu 20 de procente, că au toate atuurile să se stabilizeze ca singura forţă de dreapta credibilă, serioasă şi care îşi va menţine creşterea în 2024 şi că în opinia sa, cel mai îmbucurător semnal este […]
Regulament privind aprovizionarea spaţiilor comerciale din Bucureşti – Se ia în calcul alt interval decât cel propus
Oficialii Primăriei Capitalei continuă seria dezbaterilor în vederea realizării unui Regulament privind aprovizionarea spaţiilor comerciale din Bucureşti. Viceprimarul Stelian Bujduveanu anunţă că, miercuri, s-a discutat despre un alt interval decât cel propus iniţial, pentru a nu deranja populaţia şi pentru a nu genera costuri suplimentare. ”Proiectul privind aprovizionarea în Capitală, decis împreună cu antreprenorii! Am […]
„Fum de mare”: Un fenomen rar a fost surprins la Marea Neagră. Experții spun că are loc o dată la câțiva ani
Un fenomen rar a fost surprins la Marea Neagră. Din apa mării a ieșit un abur, care a format un „fum de mare”. Locuitorii din Constanța, dar și turiștii care s-au aflat în zona Cazinoului au admirat imaginea impresionantă. Diferența de temperatură dintre apa mării și cea a aerului a format un abur. Fenomenul se […]
Parlamentul turc ar putea dezbate în câteva săptămâni protocolul de aderare a Suediei la NATO
Plenul parlamentului Turciei ar putea dezbate în câteva săptămâni protocolul de aderare a Suediei la NATO, a anunţat miercuri liderul grupului parlamentar al partidului AKP, Abdullah Guler. El a declarat în parlament că la reluarea activităţii forului legislativ, în 16 ianuarie, va avea discuţii despre alte subiecte şi ar putea include pe agendă „în următoarele […]
Ce-i spunea Trump Ursulei von der Leyen în 2020: „Dacă Europa este atacată, nu vom veni să vă ajutăm. NATO e mort”
Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a relatat marți un dialog la care susține că a fost martor în 2020, între fostul președinte american Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care fostul lider de la Casa Albă i-ar fi transmis explicit șefei CE că, în cazul în care Europa […]
Iaşi: Femeia care s-a aruncat de la etaj în timpul unui incendiu şi bebeluşul ei au suferit multiple trumatisme severe
Femeia de aproximativ 30 de ani care s-a aruncat de la etaj, miercuri, în timpul unui incendiu care a izbucnit la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Iaşi a suferit mai multe fracturi, dar şi un traumatism la coloană. Copilul de patru luni pe care-l avea în braţe este în stare critică, el […]
E mai frig în România decât în Laponia. Meteorolog: Cel puțin până la mijlocul acestei luni vom vorbi de vreme rece
A fost cea mai friguroasă noapte din această iarnă, cu minime care au ajuns la minus 19 grade, iar în mare parte din țară sunt și la această oră temperaturi negative. În timp ce la Rovaniemi, în Laponia, au fost 3 grade cu plus după amiază, în Brașov, de exemplu, au fost minus 3 grade. […]
Extrema dreaptă germană ar pregăti expulzarea în masă a imigranţilor, chiar dacă au cetăţenie germană
Politicieni din partidul german de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD, Alternativa pentru Germania), inclusiv un consilier personal al liderului său, Alice Weidel, s-au întâlnit cu activişti neonazişti şi cu oameni de afaceri bogaţi pentru a discuta despre un „masterplan” pentru deportări în masă a imigranţilor, în cazul în care partidul va ajunge la putere, […]
A început lupta pentru Primăria Capitalei. Pe cine susţin partidele
A început lupta pentru Primăria Capitalei, deşi mai sunt aproape nouă luni până la alegerile locale. Partidele politice îşi caută şi candidaţii ideali pentru Primăria Capitalei. Candidatii vor fi anunţaţi imediat după alegerile europarlamentare, însă sunt deja discuţii în acest sens în interiorul partidelor. Social-democraţii, liberalii, Forţa Dreptei, cei de la USR, dar şi AUR analizează […]
Președintele ANRE a anunțat ce se întâmplă cu facturile românilor la energie
Invitat miercuri în studioul Puterea Știrilor, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat ce se va întâmpla cu facturile românilor la energie. Potrivit președintelui ANRE, facturile la energie electrică şi gaze vor rămâne subvenţionate până în 2025. Mai exact, românii vor plăti preţuri mai mici la facturile de la […]