Regele Charles al III-lea se simte bine, după ce a fost operat de prostată
Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost operat vineri pentru prostata mărită, după ce a fost internat în spital în cursul dimineţii, iar acum „se simte bine” şi se aşteaptă să petreacă cel puţin o noapte în spital, relatează BBC şi SkyNews. Procedura a fost efectuată la spitalul privat London […]
Mariana Gâju, realeasă ca preşedintă a Organizaţiei Femeilor din PSD Constanţa
Ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu a declarat, după ce Marian Gâju a fost realeasă preşedintă a Organizaţiei Femeilor din PSD Constanţa (OFSD Constanţa), că acest lucru indică faptul că „femeile arată că ştiu şi pot să îşi pună priceperea în slujba oamenilor, a comunităţilor”. „Se poate la Constanţa, se poate-n toată ţara! Am simţit astăzi energie […]
Gorghiu: E păcat că legea care prevede ca 33% dintre locurile pentru alegeri să revină femeilor nu este adoptată
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a precizat că este mare păcat că propunerea legislativă care prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor nu este adoptată. Ea a adăugat că speră ca la începutul sesiunii parlamentare, pe 1 februarie, acest proiect să fie adoptată să să devină lege. Senatoarea PNL a mai […]
Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest la domiciliu / Decizia instanţei este definitivă
Patronii staţiei GPL de la Crevedia, Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă, rămân în arest la domiciliu, a decis Tribunalul Bucureşti, iar decizia instanţei este definitivă. Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, ca nefondată, contestaţia formulată de Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă împotriva decizia Judecătoriei Sectorului 5 de prelungire a arestului la domiciliu. […]
Marcel Ciolacu: Dacă aş fi un om politic inconştient, aş face o lege a salarizării în perioada alegerilor
Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, chestionat despre legea salarizării, că dacă ar fi un „om politic inconştient” ar face această lege în perioada alegerilor. „Daţi-mi voie să nu fiu”, a adăugat el, într-o conferinţă de presă susţinută, vineri la Baia Mare. „Când va fi nevoie”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat despre legea salarizării, vineri […]
România, sprijin pentru R. Moldova şi Ucraina la atingerea obiectivelor de integrare europeană în domeniul Justiţiei
Şedinţa comună a Comisiilor juridice şi a Comitetului pentru politică juridică din Senatul României, Parlamentul Republicii Moldova şi Rada Supremă a Ucrainei are loc în judeţul Maramureş, fiind discutate aspecte legate de atingerea obiectivelor de integrare europeană în domeniul Justiţiei. S-a discutat despre modificările legislative care au dus la ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. […]
Ciolacu, despre majorările promise personalului auxiliar din Sănătate: Lăsaţi-ne să le finalizăm
Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat că trebuie finalizate negocierile în sistemul sanitar, chestionat dacă majorările promise pentru personalul auxiliar din Sănătate vor fi de 15 sau 20%. Şeful Executivului a adăugat că nu a susţinut niciodată această „abordare comunistă” ca totul să fie tratat pe pauşal, deoarece oamenii sunt diferiţi, unii muncesc mai mult, […]
Marcel Ciolacu, după avertismentele şefului armatei britanice şi liderului PPE: Nu este cazul să ne pregătim de război
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat ce transmite Guvernul României, în contextul afirmaţiilor şefului armatei britanice şi liderului PPE Manfred Weber care avertizează populaţia să se pregătească de război, că „nu este cazul să ne pregătim de război”. „Nu este cazul să ne pregătim de război”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat despre avertismentele şefului armatei […]
Primele două contracte cu finanţare din Fondul pentru Modernizare instituţiilor publice, semnate la Ministerul Energiei
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă, vineri, că au fost semnate primele două contracte cu finanţare din Fondul pentru Modernizare pentru instituţii publice, fiind vizate două investiţii – în valoare de peste 4,2 milioane de lei – în judeţul Bihor. Ministrul anunţă că s-au depus în total peste 1.200 de solicitări, iar evaluarea şi contractarea continuă. […]
Florin Roman, replică pentru Dîncu: Parcă l-am auzit revenind pe Liviu Dragnea / Nu mai ţine guvernarea cu fake-news-ul
Vicepreşedintele PNL Florin Roman, afirmă, după ce liderul social-democrat Vasile Dîncu a declarat că Marcel Ciolacu trebuie să refacă acum ce au stricat vreo patru premieri înaintea lui, că parcă l-a auzit revenind pe Liviu Dragnea, subliniind că ”nu mai ţine guvernarea cu fake-news-ul la purtător şi cu demonizarea ministrului de Finanţe sau a foştilor […]