Serviciile secrete israeliene acuză 190 de angajaţi ai ONU din Gaza că au roluri în Hamas şi Jihadul Islamic – raport
Dosarul serviciilor de informaţii israeliene care a determinat o serie de ţări să oprească fondurile pentru agenţia ONU de ajutorare a palestinienilor (UNRWA) include acuzaţii potrivit cărora unii membri ai personalului au luat parte la răpiri şi omoruri în timpul raidului din 7 octombrie din Israel, care a declanşat războiul din Gaza. Dosarul de şase […]
AfD suferă înfrângere în turul doi a alegerilor locale din Turingia, în urma manifestaţiilor împotriva extremei drepte
Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a fost înfrântă în alegeri locale în Turingia (est), unde a obţinut 47,6% din voturile exprimate în turul doi, cu doar 1,9 puncte în plus faţă de primul tur, în urma unor manifestaţii de o amploare fără precedent în întreaga ţară împotriva programului său politic, după ce părea, […]
Constanţa: Medic specialist în chirurgie plastică, cercetat sub control judiciar
Un medic specialist în chirurgie plastică este cercetat de procurorii constănţeni sub control judiciar după ce a făcut trei operaţii în urma cărora pacientele au suferit complicaţii medicale şi au rămas cu problemele estetice grave şi permanente. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat luni, că procurorii au decis luarea măsurii controlului judiciar, […]
Pricopie: Parlamentul are obligația să clarifice acuzațiile la adresa lui Simion privind colaborarea cu fostul KGB”
Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, transmite un apel către parlamentarii români, considerând că este necesară o reacție fermă din partea acestora pentru a limita efectele infiltrării Moscovei în politica internă. Declarația rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: „De cel puțin 3-4 ani, George Simion vorbește […]
Comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Anunțul președintelui PNL
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre varianta comasării alegerilor europarlamentare şi locale că vor discuta în partid şi în coaliţie şi nu vom lua niciodată decizii decât asumate, nu pe surse. El a precizat că în şedinţa coaliţiei de luni vor fi analizate priorităţile lergislative, iar miercuri va avea loc o şedinţă la […]
Focșani: Biserica cere scutire de taxă pentru camionul care aduce lumânări în oraș
La Focșani, Biserica cere scutire de taxă pentru camionul care aduce lumânări în oraș.Arhiepiscopia spune că ar fi vorba de o activitate neeconomică. Camioanele care transportă obiecte de cult, lumânări și cele pentru transporturi funerare ar urma să nu mai plătească taxa pentru intrarea în Focșani, scrie publicația Monitorul de Vrancea. Cererea de scutire a […]
Știri din capitalele Europei, 29 ianuarie
BERLIN Partidul de extremă-dreapta din Germania a suferit o înfrângere surprinzătoare în alegerile regionale, după două săptămâni de proteste la nivel național. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a pierdut duminică seară alegerile districtuale din landul Turingia, care, potrivit sondajelor, era de așteptat să obțină al doilea mandat de guvernare locală, pe fondul sprijinului tot mai […]
FMI, vizită de 4 zile în România. Declarațiile Ministrului Economiei
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) a venit în România pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare. Experții FMI vor sta 4 zile. La ultima vizită, în toamna anului trecut, FMI preciza că pachetul fiscal adoptat de Guvern este un pas în direcţia potrivită, arătând însă că este nevoie şi de alte reforme. […]
Fermierii din Braşov au intrat cu tractoarele în centru, în ziua în care protestatarii din Franţa asediază Parisul
Fermierii români s-au revoltat din nou, chiar în ziua marelui protest anunțat în Franța. La Brașov, fermierii și transportatorii au ieșit în stradă cu camioanele și utilajele, iar coloanele motorizate cu zeci de tractoare au ajuns până în centrul orașului. Ei continuă ampla mișcare declanșată, atât în România, cât și la nivel european în ultimele […]
Autoritățile italiene au stabilit că ChatGPT încalcă GDPR. OpenAI trebuie să se apere în termen de 30 de zile
Autoritatea pentru protecția datelor din Italia a stabilit că ChatGPT, aplicația de inteligență artificială generativă a OpenAI, încalcă normele de protecție a datelor. Organismul de supraveghere italian, cunoscut sub numele de Garante, este unul dintre cei mai proactivi din Uniunea Europeană în evaluarea conformității platformelor de inteligență artificială cu regimul de confidențialitate a datelor din […]