Netanyahu a respins revendicările Hamas pentru un armistițiu: „Suntem aproape de o victorie absolută”

Sursa foto: Twitter

Premierul guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, a respins revendicările Hamas pentru un armistițiu în Gaza și a promis că Israelul își va continua ofensiva în enclavă până va obține „victoria absolută”. Netanyahu a făcut comentariile miercuri, la puțin timp după ce s-a întâlnit cu șeful diplomației americane, Antony Blinken, care a mers din nou în regiune, […]

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, conduce în intenţiile de vot (sondaj)

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, se află pe primul loc în intenţiile de vot pentru primul tur al unui scrutin prezidenţial, relevă un sondaj publicat miercuri şi preluat de AFP. La fel ca multe alte state membre ale UE, Franţa cunoaşte o consolidare a popularităţii partidelor de extremă dreapta. Următoarele alegeri prezidenţiale în […]

Știri din capitalele Europei, 7 februarie

BERLIN Personalul de la sol al companiei aeriene germane Lufthansa a intrat miercuri în grevă pe principalele aeroporturi, crescând presiunea în negocierile salariale și sporind nesiguranța  călătorilor din cea mai mare economie europeană, deja afectată de grevele din transportul feroviar și public. Aproximativ 100.000 de pasageri vor fi afectați de acțiunea sindicală, care a început […]

Reorganizarea inspectoratelor școlare a fost amânată pentru 2025. Deca: Trebuia să fim siguri că aduce plus valoare

INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA/ Ligia Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri, la Bistriţa, că reorganizarea inspectoratelor şcolare a fost amânată şi că va fi în vigoare anul viitor, timp în care, cu sprijinul partenerilor internaţionali, printre care și OCDE, vor fi făcute noi analize legate de impactul Legilor educaţiei, iar ministerul se va asigura că această reformă va aduce […]

Conflict între Ungaria și UE după ce Orban a făcut „agenție de protejare a suveranității” care să hărțuiască criticii

Viktor Orban

Comisia Europeană a anunțat că face primul pas pentru o nouă confruntare juridică cu Ungaria lui Viktor Orban din cauza unei noi legi care încalcă principiile democratice, relatează The Guardian. Ungaria are două luni să răspundă la scrisoarea Comisiei, care reproșează guvernului Orban crearea „agenției de protejare a suveranității”, o organizație menită să-i investigheze pe […]

Armata Română va primi cele mai moderne tancuri Abrams începând cu anul 2026

Tancurile de luptă Abrams care vor intra în înzestrarea Forţelor Terestre Române vor fi livrate, începând cu anul 2026, în cea mai modernă versiune a acestui model, care se află şi în dotarea armatei SUA, au declarat, miercuri, surse oficiale din Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Pentru siguranţa aprovizionării, MApN va implica industria naţională de profil […]

UDMR a depus un proiect pentru creșterea mandatelor primarilor la 5 ani

UDMR a depus o iniţiativă legislativă prin care propune modificarea duratei mandatelor aleşilor locali de la patru la cinci ani. Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, afirmă că propunerea serveşte la dezvoltarea localităţilor, dar şi la stabilitatea politică. Propunerea UDMR vizează mandatele aleşilor locali după alegerile din acest an şi nu ar prelungi mandatele aleşilor în […]