Primele scumpiri care îi vor lovi pe români, după alegerile din 9 iunie 2024. Analist economic: „Apare și o taxă nouă”
Creșterea salariului minim va duce și la creșterea prețurilor, avertizează analiștii economici. De la 1 iulie 2024 vor creșe accizele la carburanți. Benzina se va scumpi cu 43 de bani/ litru, iar motorina cu 39 de bani/ litru. În prezent, un plin de 50 de litri, de benzină, ne costă, 347,5 lei, în condițiile în care litru […]
Ciolacu: Clujul şi-a luat cea mai mare porţie de dezvoltare, cu spitalul regional, cu aeroportul şi acum cu metroul
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Clujul şi-a luat cea mai mare porţie de dezvoltare, odată cu spitalul regional, cu aeroportul şi acum cu primul metrou din afara Bucureştiului, el arptând că a meritat să îi injure toată lumea, să facă această coaliţie de guvernare, să depăşească orgoliile, în momentul în care România se […]
Inspecția Muncii face controale la casele de pariuri. Ce nereguli au descoperit inspectorii
Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii din domeniul activități de jocuri de noroc și pariuri, desfășurată în perioada 29.05 – 1.06.2024, s-a finalizat cu 330 de controale în urma cărora au fost dispuse 125 sancțiuni contravenționale, din care 73 […]
ÎCCJ a dat dreptate foștilor mineri privind drepturile de pensie. BNS cere reparații Ministerului Muncii
BNS cere Ministerului Muncii să efectueze toate reparațiile privind drepturile de pensie ale foștilor mineri, conform deciziei Instanței Supreme din 3 iunie 2024. Blocul Național Sindical solicită Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Casei Naționale de Pensii Publice să întreprindă toate măsurile administrative necesare pentru a efectua toate reparațiile privind drepturile de pensie, în conformitate cu Decizia […]
Știri din capitalele Europei, 5 iunie
BERLIN Cancelarul Olaf Scholz a declarat că Germania o va susține pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru un al doilea mandat doar dacă Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, va reuși să construiască o majoritate stabilă în viitorul Parlament European fără sprijinul extremei-drepte, potrivit Bloomberg. „Un președinte al Comisiei trebuie să se […]
SIS confirmă informațiile publicate de The Insider despre fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei R. Moldova
„Informațiile deținute de către SIS indică asupra unui nivel fără precedent al intensității acțiunilor săvârșite de către Federația Rusă, orientate la ancorarea Republicii Moldova în spațiul său de influență”, informează SIS, în exclusivitate, pentru TVR Moldova. „Cunoaștem obiectivele, actorii, instrumentele și tacticile aplicate la adresa proceselor democratice ale R. Moldova. În contextual investigației jurnalistice realizate de […]
Bode: Odată cu implementarea acestui proiect al metroului, municipiul Cluj-Napoca va deveni un oraş mult mai rezilient
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri, la Cluj-Napoca, că este convins că odată cu implementarea acestui proiect al metroului, municipiul Cluj-Napoca va deveni un oraş mult mai rezilient şi se va bate de la egal la egal cu marile metropole europene precum Barcelona sau Milano. ”În urmă cu un an am avut […]
Bihor: Ilie Bolojan şi Florin Birta vor să continue colaborarea între CJ şi Primăria Oradea şi în următorul mandat
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan, candidat pentru un nou mandat în fruntea administraţiei judeţene, a declarat, miercuri, că filiala PNL are ca obiectiv câştigarea CJ şi a Primăriei Oradea, prin actualul primar Florin Birta, precum şi obţinerea majorităţilor în aceste două consilii importante, pentru a putea implementa împreună proiecte importante pentru comunitatea bihoreană. […]
VIDEO Nicolae Ciucă: România se transformă, se modernizează
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a fost astăzi în Cluj, unde a vorbit despre deschiderea șantierului primei magistrale a metroului clujean. „Mă bucur foarte mult să particip la acest eveniment, să fim martorii unui obiectiv atât de important pentru Municipiul Cluj Napoca, cât și pentru comuna Florești. Din ce in ce, comuna capătă mai multă relevanță […]
George Simion, vizat în dosarul lui Silvestru Șoșoacă. Prima reacție din PSD: Este un atentat la democrație
Silvestru Şoşoacă a fost ridicat, miercuri, de acasă de poliţie şi dus la audieri la Parchetul General. Ancheta vizează semnăturile strânse pentru candidatura sa la Parlamentul European, ca independent. Anchetatorii au indicii și dovezi că semnăturile ar fi fost falsificate, cu ajutorul unor membri AUR şi la solicitarea lui George Simion. Purtătorul de cuvânt al […]